OCÁRĂ, ocări, s.f. (Pop.) Vorbă sau faptă care mustră, ceartă, ruşinează pe cineva; ocărâre; umilire, înfruntare; defăimare, jignire, insultă; situaţie ruşinoasă, dezonorantă în care se află cineva; ruşine, dezonoare. ♢ Loc. adj. De ocară = compromiţător, jignitor, ruşinos. ♢ Expr. A ajunge sau a (se) face, a fi, a (se) lăsa, a rămâne de râs şi de ocară = a ajunge (sau a se face, a fi etc.) demn de dispreţ, de batjocură; a (se) compromite. (Rar) A da de ocară cu... = a (se) face de râs cu... – Din ocărî (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. şi pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. şi pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OCÁRĂ ocări f. Mustrare umilitoare; dojană jignitoare; batjocură. Cuvinte de ~. ♢ A ajunge de ~a se face de râs. v. A OCĂRÎ. /Din a ocărî
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A OCĂR//Î́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć. – Der. ocară, s.f. (injurie, insultă, oprobiu, ruşine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., ruşinos); ocarnic, adj. (înv., ruşinos).
(Dicţionarul etimologic român)
ocáră s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ocăráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecaţie, (livr.) maledicţie. (Poeziile conţineau multe ~.) 2. batjocură, ruşine, (înv. şi pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă. jignire, ofensă, ruşine, umilinţă, (livr.) ultraj, vexaţiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)
(Dicţionar de sinonime)
OCÁRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, dezonoare, dojană, dojenire, imputare, înjurătură, morală, mustrare, necinste, observaţie, reproş, ruşine.
(Dicţionar de sinonime)
OCĂRÎ vb. v. înjura.
(Dicţionar de sinonime)
OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, dispreţui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Ocară ≠ laudă
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OCĂRÎ́, ocărăsc, vb. IV. Tranz. 1. (Pop.) A mustra, a certa, a dojeni. 2. (Înv. şi pop.) A vorbi de rău, a defăima, a denigra. [Var.: (înv. şi pop.) ocărí vb. IV] – Din sl. ocarjati.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A OCĂR//Î́ ~ăsc tranz. A trata cu vorbe de ocară; a certa; a batjocori. /<sl. ocarjati
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ocărî (ocărắsc, -ît), vb. – A insulta, a înjura. Sl. okarjati „a mustra”, ukarjati „a acuza” (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 223), cf. sb. okarati, pol. ukaráć. – Der. ocară, s.f. (injurie, insultă, oprobiu, ruşine); ocărîtor, adj. (care înjură); ocărît, adj. (înv., ruşinos); ocarnic, adj. (înv., ruşinos).
(Dicţionarul etimologic român)
ocáră s. f., g.-d. art. ocării; pl. ocări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ocărî́ vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ocărăsc, imperf. 3 sg. ocărá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ocăráscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OCÁRĂ s. 1. blestem, imprecaţie, (livr.) maledicţie. (Poeziile conţineau multe ~.) 2. batjocură, ruşine, (înv. şi pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 3. afront, injurie, insultă. jignire, ofensă, ruşine, umilinţă, (livr.) ultraj, vexaţiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (Nu poate suporta ~ ce i s-a adus.)
(Dicţionar de sinonime)
OCÁRĂ s. v. admonestare, ceartă, certare, dezonoare, dojană, dojenire, imputare, înjurătură, morală, mustrare, necinste, observaţie, reproş, ruşine.
(Dicţionar de sinonime)
OCĂRÎ vb. v. înjura.
(Dicţionar de sinonime)
OCĂRÎ vb. v. admonesta, bârfi, blama, calomnia, certa, cleveti, dăscăli, defăima, denigra, desconsidera, discredita, dispreţui, dojeni, moraliza, mustra, nesocoti, ponegri.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Ocară ≠ laudă
(Dicţionar de antonime)