ocol dex - definiţie, sinonime, conjugare

ocol

[Sinonime]
OCÓL, (1) ocoluri, (2, 3, 4, 5, 6) ocoale, s.n. 1. Mişcare în jurul unui punct fix sau de jur-împrejurul unui loc; deplasare în spaţiu care nu urmează calea cea mai dreaptă; înconjur, ocolire, ocoleală, ocoliş. ♢ Loc. adj. De ocol = care ocoleşte; ocolit, indirect. ♢ Loc. vb. A da (cuiva sau la ceva) ocol = a ocoli (pe cineva sau ceva), a merge de jur-împrejur. ♦ Fig. Digresiune. ♢ Loc. adv. Fără ocol = fără ezitare, fără menajamente; direct. ♦ (Concr.) Cotitură, cot. 2. (Înv.) Linie care delimitează un spaţiu; p. ext. spaţiul delimitat, cuprins. ♦ Perimetru, circumferinţă. 3. (Concr.) Gard făcut în jurul unui loc; împrejmuire, îngrăditură; p. ext. loc îngrădit (uneori acoperit), unde se închid vitele, oile etc.; obor, ţarc. 4. (Reg.) Curte, ogradă. 5. (Rar) Spaţiu, loc liber. 6. (Înv.) Unitate administrativă (judiciară, agricolă) de judeţ sau de ţinut, de oraş sau de sat; sediul ei; p. ext. instituţie care conducea una dintre aceste forme de împărţire administrativă. ♢ Ocol silvic = unitate silvică administrativă, împărţită pe brigăzi şi cantoane, prin care se organizează şi se execută lucrările de cultură, de refacere, de protecţie şi de pază a pădurilor, ocrotirea şi valorificarea vânatului şi a peştelui din apele de munte. – Din bg., rus. okol.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OCÓL1 ocoále n. 1) Loc îngrădit (pentru închiderea vitelor); coşar; ţarc. 2) Gard care înconjoară un loc; îngrăditură; împrejmuire. 3) ist. Unitate administrativă. ♢ ~ silvic diviziune teritorială în gospodăria forestieră. /<bulg. okolu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OCÓL2 ~uri n. 1) Mişcare în jurul unui punct sau loc; înconjur. ♢ ~ul pământului (sau lumii) călătorie îndelungată, prin multe regiuni şi ţări. 2) Deplasare în spaţiu care se abate de la drumul drept. ♢ De ~ care înconjoară; care ocoleşte. Cu ~uri pe departe; indirect. Fără ~uri a) fără a înconjura; b) drept în faţă. A da ~ a se învârti pe lângă cineva sau ceva. /<bulg. okolu
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ocól (ocóluri), s.n. – 1. Circuit, contur, circumferinţă. – 2. Loc îngrădit, ţarc de vite. – 3. Înconjur, întorsătură. – 4. Strîngere în turmă a vitelor. – 5. Deviaţie, digresiune. – 6. District judiciar. – 7. Tribunal pentru prima instanţă. Sl. okolu „cerc”, din kola „roată”, cf. colb, colac (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 224; Conev 70), cf. bg. okol, mag. akol. – Der. ocoli, vb. (a da ocol, a înconjura; a se abate; a se suci; a împrejmui; a evita); din sl. okoliti, ukoliti; ocolaş, s.m. (înv., şef administrativ al unui district judiciar); ocoliş, s.n. (deviere, abatere), cf. sb., cr. okoliš „cerc”; ocolitor, adj. (care se abate de la ceva); ocolitură, s.f. (deviaţie); ocolnică, s.f. (înv., hotărnicie); ocoleală, s.f. (deviere).
(Dicţionarul etimologic român)

ocól (mişcare) s. n., pl. ocóluri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ocól (împrejmuire, unitate administrativă) s. n., pl. ocoále
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OCÓLUL s. art. v. vizitiul.
(Dicţionar de sinonime)

OCÓL s. 1. înconjur, ocolire, (rar) ocoliş. (A ajuns la destinaţie cu un mare ~.) 2. v. cotitură. 3. v. gard. 4. v. ţarc.
(Dicţionar de sinonime)

OCÓL s. v. asediere, asediu, circumferinţă, cuprins, curte, digresiune, divagare, divagaţie, împresurare, încercuire, înconjurare, limită, ogradă, perimetru, plasă, staul, ţară.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: oc oco

Cuvinte se termină cu literele: ol col