OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forţa armată un teritoriu, un oraş etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosinţă un imobil, un spaţiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafaţă, a se situa. ♦ A reţine, a rezerva. 3. A lua în primire, a deţine un post, o funcţie etc. ♦ Fig. A deţine un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupaţie sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenţie deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OCUPÁRE, ocupări, s.f. Acţiunea de a (se) ocupa şi rezultatul ei. – V. ocupa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OCUPÁ ocúp tranz. 1) A lua în stăpânire cu forţa armată; a cuceri. 2) A folosi temporar. ~ un loc în vagon. 3) A cuprinde incluzându-se ca parte integrantă (a întregului). Viile ocupă cea mai mare parte din teritoriul cultivat. 4) A deţine în mod legal (într-o ierarhie). ~ un post. 5) înv. A urmări în permanenţă şi complet; a obseda; a stăpâni; a preocupa. /<lat. occupare, fr. occuper
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OCUPÁ mă ocúp intranz. 1) A-şi petrece timpul de muncă sau cel liber; a se îndeletnici. ~ cu albinăritul. 2) A avea grijă; a se îngriji. ~ de un bolnav. /<lat. occupare, fr. occuper
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OCUPÁ vb. I. I. tr. 1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziţie, pe o ţară etc.). 2. A avea un loc, a deţine un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i. ocúp. / < fr. occuper, it., lat. occupare].
(Dicţionar de neologisme)
OCUPÁRE s.f. Acţiunea de a ocupa şi rezultatul ei; luare în stăpânire. [< ocupa].
(Dicţionar de neologisme)
OCUPÁ vb. I. tr. 1. a lua în stăpânire, a cuceri cu forţa armată o ţară, un teritoriu. 2. a lua în primire, a deţine (un post, o casă etc.) II. refl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. ♢ a se interesa, a urmări îndeaproape. (< lat. occupare, fr. occuper)
(Marele dicţionar de neologisme)
ocupá vb., ind. prez. 1 sg. ocúp, 3 sg. şi pl. ocúpă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OCUPÁ vb. 1. v. cuceri. 2. v. subjuga. 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. v. deţine. 5. v. îndeletnici. 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
OCUPÁRE s. 1. v. cucerire. 2. v. subjugare.
(Dicţionar de sinonime)
OCUPÁRE s. v. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupaţie, preocupare, treabă.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OCUPÁRE, ocupări, s.f. Acţiunea de a (se) ocupa şi rezultatul ei. – V. ocupa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OCUPÁ mă ocúp intranz. 1) A-şi petrece timpul de muncă sau cel liber; a se îndeletnici. ~ cu albinăritul. 2) A avea grijă; a se îngriji. ~ de un bolnav. /<lat. occupare, fr. occuper
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OCUPÁ vb. I. I. tr. 1. A lua în stăpânire, în posesiune; a pune mâna pe..., a pune stăpânire (pe o poziţie, pe o ţară etc.). 2. A avea un loc, a deţine un post (undeva). ♦ A locui (o casă). ♦ A stăpâni gândurile cuiva, a preocupa. II. refl. 1. A se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva, de ceva. [P.i. ocúp. / < fr. occuper, it., lat. occupare].
(Dicţionar de neologisme)
OCUPÁRE s.f. Acţiunea de a ocupa şi rezultatul ei; luare în stăpânire. [< ocupa].
(Dicţionar de neologisme)
OCUPÁ vb. I. tr. 1. a lua în stăpânire, a cuceri cu forţa armată o ţară, un teritoriu. 2. a lua în primire, a deţine (un post, o casă etc.) II. refl. a se îndeletnici cu ceva, a exercita o meserie. ♢ a se interesa, a urmări îndeaproape. (< lat. occupare, fr. occuper)
(Marele dicţionar de neologisme)
ocupá vb., ind. prez. 1 sg. ocúp, 3 sg. şi pl. ocúpă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ocupáre s. f., g.-d. art. ocupării; pl. ocupări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OCUPÁ vb. 1. v. cuceri. 2. v. subjuga. 3. (pop.) a prinde. (Patul ~ o jumătate din cameră.) 4. v. deţine. 5. v. îndeletnici. 6. a se interesa, a se îngriji, a se preocupa, a vedea. (~-te tu de asta.) 7. v. căuta.
(Dicţionar de sinonime)
OCUPÁRE s. 1. v. cucerire. 2. v. subjugare.
(Dicţionar de sinonime)
OCUPÁRE s. v. activitate, îndeletnicire, lucru, muncă, ocupaţie, preocupare, treabă.
(Dicţionar de sinonime)