ocurse
OCÚRGE, pers. 3 ocúrge, vb. III. Intranz. (Înv.) A se întâmpla, a surveni. – Din lat. occurrere (după curge).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ocúrge vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ocúrge vb., ind. prez. 3 sg. ocúrge
(Dicţionar ortografic al limbii române)