odaie

ODÁIE, odăi, s.f. 1. (Pop.) Cameră, încăpere. ♦ (Înv.) Locuinţă, apartament, casă. 2. (Înv. şi reg.) Aşezare gospodărească izolată de sat; fermă mică, târlă de vite etc. 3. Colibă servind de adăpost provizoriu pescarilor, ciobanilor sau muncitorilor agricoli în timpul lucrului; otac. [Pr.: -da-ie] – Din tc. oda, bg. odaia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ODÁIE odăi f. 1) Încăpere în interiorul unei case; cameră. 2) înv. Aşezare gospodărească izolată de sat. 3) rar Construcţie rudimentară improvizată în câmp, servind ca adăpost; sălaş; colibă. 4) ist. Cazarmă turcească folosită uneori şi ca închisoare. [Sil. o-da-ie] /<turc. oda, bulg. odaja
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

odáie (odắi), s.f. – 1. Locuinţă, sălaş. – 2. Cazarmă, tabără. – 3. Cameră, încăpere. – 4. Fermă, gospodărie. – 5. (Trans.) Casă izolată. – Var. (Munt.) hodaie. Mr. odă, udă, udae. Tc. oda (Roesler 600; Şeineanu, II, 274; Lokotsch 1584), cf. ngr. όντᾶς, alb. odë, bg., sb. odaja. – Der. odăiţă, s.f. (cămăruţă; casă mai mică); odagiu, s.m. (fecior, valet; argat), din tc. odaci; odăiaş, s.m. (valet; fecior); odăiaşe, s.f. (servitoare, fată în casă); odăielnic, adj. (hoinar; linge-blide); odalîc, s.n. (tîrlă cu tot ce ţine de ea), din tc. odalik; odaliscă, s.f. (femeie de serviciu în haremul unui sultan; cadînă), dublet al cuvîntului anterior prin intermediul fr. odalisque; odabaşă (var. odobaşă), s.f. (căpitan), din tc. odobaş. – Din rom. provine mag. hodály „baci” (Candrea, Elemente, 402; Edelspacher 14).
(Dicţionarul etimologic român)

odáie s. f., art. odáia, g.-d. art. odăii; pl. odăi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ODÁIE s. v. cameră.
(Dicţionar de sinonime)

ODÁIE s. v. adăpost, apartament, aşezare, casă, cămin, domiciliu, locuinţă, obsigă, sălaş.
(Dicţionar de sinonime)