OFÉNSĂ, ofense, s.f. Cuvânt, comportare, faptă jignitoare; insultă, jignire; injurie. – Din fr. offense.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacţiona ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OFÉNS//Ă ~e f. Vorbă sau faptă ofensatoare; insultă. ♢ A aduce (cuiva) o ~ a ofensa; a jigni. [G.-D. ofensei] /<fr. offense
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A OFENS//Á ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OFENS//Á mă ~éz intranz. A se simţi jignit. /<fr. offenser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ofénsă (ofénse), s.f. – Injurie, insultă. Fr. offense. – Der. ofensa, vb., din fr. offenser; ofensator, adj. (insultător); ofensiv, adj., din fr. offensif; ofensivă, s.f., din fr. offensive; inofensiv, adj., din fr. inoffensif.
(Dicţionarul etimologic român)
OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].
(Dicţionar de neologisme)
OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].
(Dicţionar de neologisme)
OFÉNSĂ s. f. cuvânt, faptă jignitoare; insultă, injurie. (< fr. offense, lat. offensa)
(Marele dicţionar de neologisme)
OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simţindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)
(Marele dicţionar de neologisme)
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. şi pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. ofenséze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OFÉNSĂ s. v. jignire.
(Dicţionar de sinonime)
OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OFENSÁ, ofensez, vb. I. Tranz. A aduce cuiva o ofensă; a insulta, a jigni, a vexa. ♦ Refl. (Fam.) A se supăra, a reacţiona ca un om jignit, căruia i s-a adus o ofensă; a se ofusca. – Din fr. offenser.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A OFENS//Á ~éz tranz. A înjosi prin vorbe sau prin purtare nedemnă; a jigni; a insulta. /<fr. offenser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OFENS//Á mă ~éz intranz. A se simţi jignit. /<fr. offenser
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ofénsă (ofénse), s.f. – Injurie, insultă. Fr. offense. – Der. ofensa, vb., din fr. offenser; ofensator, adj. (insultător); ofensiv, adj., din fr. offensif; ofensivă, s.f., din fr. offensive; inofensiv, adj., din fr. inoffensif.
(Dicţionarul etimologic român)
OFÉNSĂ s.f. Comportare, faptă, exprimare, expresie jignitoare; jignire, insultă, injurie. [< fr. offense, cf. lat. offensa].
(Dicţionar de neologisme)
OFENSÁ vb. I. tr. 1. A aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. 2. refl. (Fam.) A se supăra; a se ofusca. [< fr. offenser].
(Dicţionar de neologisme)
OFÉNSĂ s. f. cuvânt, faptă jignitoare; insultă, injurie. (< fr. offense, lat. offensa)
(Marele dicţionar de neologisme)
OFENSÁ vb. I. tr. a aduce cuiva o ofensă; a jigni, a insulta. II. refl. (fam.) a se supăra (simţindu-se jignit); a se ofusca. (< fr. offenser)
(Marele dicţionar de neologisme)
ofénsă s. f., g.-d. art. ofénsei; pl. ofénse
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ofensá vb., ind. prez. 1 sg. ofenséz, 3 sg. şi pl. ofenseáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. ofenséze
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OFÉNSĂ s. v. jignire.
(Dicţionar de sinonime)
OFENSÁ vb. 1. v. jigni. 2. v. supăra.
(Dicţionar de sinonime)