ofițer dex - definiţie, sinonime, conjugare

ofițer

[Sinonime]
OFIŢÉR, ofiţeri, s.m. I. 1. Nume generic pentru gradele militare de la sublocotenent până la general; persoană care poartă unul dintre aceste grade. 2. Titlu dat unor funcţionari cu atribuţii sau cu însărcinări speciale; persoană având acest titlu. ♢ Ofiţer al stării civile = persoană însărcinată cu încheierea actelor de stare civilă şi cu oficierea căsătoriei civile. 3. (Ieşit din uz) Grad (mai mare decât cel de cavaler) conferit prin anumite decoraţii; persoană care a primit acest grad. II. (Pop.) Varietate de crap lung şi subţire, cu capul mare şi osos, cu carnea tare şi puţin gustoasă, care trăieşte în bălţile din Delta Dunării (Cyprinus carpio oblongus). – Din pol. oficer, rus. ofiţer, fr. officier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OFIŢÉR ~i m. (denumire generică) Militar din efectivul de comandă al forţelor armate sau al poliţiei. /<pol. oficer, rus. ofiţer, fr. officier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ofiţér (ofiţéri), s.m. – Militar cu grad superior. Fr. officier, prin intermediul germ. Offizier şi probabil al rus. oficer (Sanzewitsch 206; Tiktin). Apare pentru prima dată la Axinte Uricariul (înainte de 1766). – Der. ofiţeresc, adj. (de ofiţer); ofiţereşte, adv. (ca ofiţerii); ofiţerime, s.f. (corp ofiţeresc); subofiţer, s.m. grad superior sergentului şi inferior sublocotenentului). Cf. oficiu.
(Dicţionarul etimologic român)

OFIŢER s. m. grad militar de la sublocotenent până la general. (< pol. oficer, rus. ofiţer, fr. officier, germ. Offizier)
(Marele dicţionar de neologisme)

ofiţer s. m., pl. ofiţéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ştab-ofiţér s. m., pl. ştab-ofiţéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OFIŢÉR s. (MIL.) (înv. şi reg.) tist, (rusism înv.) porucic, poruşnic. (Un ~ de cavalerie.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: of ofi ofit ofite

Cuvinte se termină cu literele: er ter iter fiter