oficiere

OFICIÁ, oficiez, vb. I. Tranz. A face o slujbă bisericească; a sluji în biserică. ♦ A săvârşi un act public sau privat, în special o căsătorie (cu solemnitatea unei ceremonii); a celebra. [Pr.: -ci-a] – Din fr. officier.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OFICIÉRE, oficieri, s.f. Acţiunea de a oficia şi rezultatul ei; celebrare. [Pr.: -ci-e-] – V. oficia.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OFICI//Á ~éz tranz. 1) (acte publice sau private) A săvârşi cu solemnitate; a celebra. ~ o căsătorie. 2) (ritualuri bisericeşti) A îndeplini printr-o ceremonie religioasă. [Sil. -ci-a] /<fr. officier
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OFICIÁ vb. I. tr. A sluji; a face o slujbă religioasă. ♦ A săvârşi un act public sau privat, în special o căsătorie. [Pron. -ci-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind, var. ofiţia vb. I. / < fr. officier, lat. med. officiare].
(Dicţionar de neologisme)

OFICIÉRE s.f. Acţiunea de a oficia şi rezultatul ei; slujire, îndeplinire a unei solemnităţi. [Pron. -ci-e-. / < oficia].
(Dicţionar de neologisme)

OFICIÁ vb. tr. 1. a celebra o slujbă religioasă. 2. a săvârşi un act public sau privat (o căsătorie). (< fr. officier, lat. officiare)
(Marele dicţionar de neologisme)

oficiá vb. (sil. -ci-a), ind. prez. 1 sg. oficiéz, 3 sg. şi pl. oficiáză, 1 pl. oficiém (sil. -ci-em), imperf. 1 sg. oficiám (sil. -ci-am); conj. prez. 3 sg. şi pl. oficiéze; ger. oficiínd (sil. -ci-ind)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

oficiére s. f. (sil. -ci-e-), g.-d. art. oficiérii; pl. oficiéri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OFICIÁ vb. (BIS.) 1. a celebra, a săvârşi, a sluji. (A ~ liturghia.) 2. v. celebra. 3. a servi, a sluji. (O biserică la care ~ doi preoţi.)
(Dicţionar de sinonime)

OFICIÉRE s. (BIS.) 1. celebrare, săvârşire, slujire, slujit, (înv.) serbare. (~ liturghiei.) 2. v. celebrare.
(Dicţionar de sinonime)