ogarii

OGÁR, ogari, s.m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subţire şi zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ♢ Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparţine în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găseşte într-o poziţie (socială, profesională etc.) confuză. (Slab) ca un ogar = foarte slab (şi lipsit de vlagă). – Din magh. agár.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OGÁR ~i m. Câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul suplu, înalt şi iute la fugă. /<ung. agár
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ogár (ogári), s.m. – Cîine de vînătoare iute la fugă. Sl., cf. bg., sb., cr., pol. ogar (Miklosich, Lexicon, 487; Cihac, II, 225; Conev 56), sl. zagaru, mag. agár. – Der. ogaratic (var. ogoratic), adj. (cu corpul asemănător celui de ogar); ogarcă, s.f. (femela ogarului); ogăreşte, adv. (ca un ogar); ogărime, s.f. (haită de ogari); ogarnic, adj. (asemănător ogarului).
(Dicţionarul etimologic român)

ogár s. m., pl. ogári
(Dicţionar ortografic al limbii române)