OÁIE, oi, s.f. 1. Animal domestic rumegător, crescut pentru lână, lapte şi carne; spec. femela acestei specii (Ovis aries). ♢ Expr. Ca oile = cu grămada, grămadă; în dezordine. A umbla să iei (sau să scoţi) două piei de pe o oaie = a urmări un câştig exagerat. A suge (de) la două oi = a trage concomitent foloase din două părţi. A o face de oaie = a proceda neîndemânatic, a face o mare prostie, o gafă. A fi deştept (sau şiret) ca oaia, se spune ironic despre un om naiv sau prost. (Prea) e de oaie, se spune despre vorbe sau acţiuni cu totul nepotrivite, lipsite de tact, de măsură. ♦ Carne de oaie (1). ♦ Blană de oaie (1). 2. (În limbajul bisericesc; mai ales la pl.) Credincios, considerat în raport cu preotul; creştin, drept-credincios. [Pr.: oa-ie] – Lat. ovis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OI interj. (Pop.) Ah, vai, of; ehei. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁIE oi f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte şi carne. ♢ Ca oile buluc; în dezordine. Şiret (sau deştept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OI interj. pop. (se foloseşte pentru a exprima o durere fizică sau diferite sentimente: de teamă, de bucurie, de admiraţie etc.) Vai, ah. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
oáie (ói), s.f. – 1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioşi. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Puşcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicaţia prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s.m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s.f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s.f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s.n. (impozit pe păşunat, de 3 parale şi de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micşorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oieşte, adv. (ca oile); oieşea, s.f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiţă, s.f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s.f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.
(Dicţionarul etimologic român)
oáia-mórţilor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ciobánul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
límba-óii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţâţa-óii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Păstórul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oi interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BRUSTURUL-ÓII s. v. lăptucul-oii.
(Dicţionar de sinonime)
CIOBÁNUL-CU-ÓILE s. v. lira.
(Dicţionar de sinonime)
LĂPUŞ-DE-OÁIE s. v. lăptucul-oii.
(Dicţionar de sinonime)
OAIA-MÓRŢILOR s. v. becaţă, becaţină.
(Dicţionar de sinonime)
OÁIE s. (ZOOL.; Ovis aries) (Transilv. şi Ban.) păcuină, (înv.) marială.
(Dicţionar de sinonime)
SPANACUL-ÓILOR s. v. spanacul-ciobanilor.
(Dicţionar de sinonime)
LIMBA-ÓII s. v. limbariţă, pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÂŢA-ÓII s. v. arnică, ciuboţica-cucului, degetar, degetariţă, degeţel, podbal-de-munte.
(Dicţionar de sinonime)
PĂSTORUL-CU-ÓILE s. art. v. pleiadele.
(Dicţionar de sinonime)
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OI interj. (Pop.) Ah, vai, of; ehei. – Onomatopee.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OÁIE oi f. 1) Mamifer rumegător domestic, crescut pentru lână, lapte şi carne. ♢ Ca oile buluc; în dezordine. Şiret (sau deştept) ca oaia naiv, prost. 2) Femela matură a acestui animal. 3) fig. depr. Om mărginit. 4) mai ales la pl. (în limbajul bisericesc) Om credincios în raport cu preotul. [G.-D. oii] /<lat. ovis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OI interj. pop. (se foloseşte pentru a exprima o durere fizică sau diferite sentimente: de teamă, de bucurie, de admiraţie etc.) Vai, ah. /Onomat.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ♢ Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
oáie (ói), s.f. – 1. Mioară (Ovis aries). – 2. Membru al turmei de credincioşi. – Mr. oae, megl. oaiă, istr. oie. Lat. ǒvem (Puşcariu 1211; Candrea-Dens., 1265; REW 6127). S-a păstrat numai în rom. (Rosetti, I, 169), fiind eliminat în alte idiomuri rom. din cauza confuziei cu ōvum (Wartburg, Zur Benennung des Schafes, în Abh. Akad., Berlin, X, 1918). Fonetismul pare corect; explicaţia prin intermediul unui sing. reconstituit după pl. în loc de *oauă (Densusianu, Hlr., 30; Byck-Graur 22) nu este exactă. Der. oier (mr. uear), s.m. (cioban), pe care Pascu, I, 134 îl derivă din lat. *oviārius; oierie, s.f. (tîrlă, stînă); oaie-seacă, s.f. (taxă introdusă de domnitorul Alexandru, în 1573); oierit, s.n. (impozit pe păşunat, de 3 parale şi de 6 bani, începînd din 1748 pentru fiecare oaie; suprimat de boieri în 1741, restabilit în 1748, micşorat la o treime, de clasa boierească în 1775); oiesc, adj. (de oaie, ovin); oieşte, adv. (ca oile); oieşea, s.f. (varietate de urzică, Urtica urens); oiţă, s.f. (cintezoi, Fringilla montifringilla, anemonă, Anemone silvestris); oină, s.f. (carne de berbec), cuvînt folosit numai de Cantemir, din lat. ǒvῑna (REW 6126), cf. mr. uin „lapte de oaie”.
(Dicţionarul etimologic român)
oáia-mórţilor s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oáie s. f., art. oáia, g.-d. art. óii; pl. oi
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Ciobánul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
límba-óii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ţâţa-óii (bot.) s. f.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Păstórul-cu-Óile (astron.) s. pr. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
oi interj.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
BRUSTURUL-ÓII s. v. lăptucul-oii.
(Dicţionar de sinonime)
CIOBÁNUL-CU-ÓILE s. v. lira.
(Dicţionar de sinonime)
LĂPUŞ-DE-OÁIE s. v. lăptucul-oii.
(Dicţionar de sinonime)
OAIA-MÓRŢILOR s. v. becaţă, becaţină.
(Dicţionar de sinonime)
OÁIE s. (ZOOL.; Ovis aries) (Transilv. şi Ban.) păcuină, (înv.) marială.
(Dicţionar de sinonime)
SPANACUL-ÓILOR s. v. spanacul-ciobanilor.
(Dicţionar de sinonime)
LIMBA-ÓII s. v. limbariţă, pătlagină.
(Dicţionar de sinonime)
ŢÂŢA-ÓII s. v. arnică, ciuboţica-cucului, degetar, degetariţă, degeţel, podbal-de-munte.
(Dicţionar de sinonime)
PĂSTORUL-CU-ÓILE s. art. v. pleiadele.
(Dicţionar de sinonime)
VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)