oiște

ÓIŞTE, oişti, s.f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea carului, a căruţei, a trăsurii etc., de care se înhamă caii (sau se înjugă boii). ♢ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiştea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelaţiei Carul-Mare, alcătuită din trei stele aşezate în prelungirea careului care seamănă cu un car. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iş-] – Din bg. oište.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓIŞT//E ~i f. 1) Bară în partea din faţă a unei căruţe, de părţile căreia se înhamă caii şi care serveşte pentru cârmuire. ♢ A nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu ~ea în gard a spune sau a face ceva nepotrivit într-o situaţie dată. 2) Dispozitiv cu ajutorul căruia o moară de vânt e întoarsă cu aripile în bataia vântului. [Sil. o-iş-] /<bulg. oište
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

óişte (óişti), s.f. – Bară de lemn fixată în crucea carului, care stă între cei doi cai sau boi. Sb., cr. ojište (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 226; Meyer 316; Conev 70), din sb., cr., slov., ceh. oje „oişte”, cf. bg. iušte, alb. ošte.
(Dicţionarul etimologic român)

óişte s. f. (sil. o-iş-), g.-d. art. óiştii; pl. óişti
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ÓIŞTE s. (TEHN.) 1. proţap, (reg.) rudă, tânjală. (~ la car, la sanie.) 2. v. pârghie.
(Dicţionar de sinonime)