olac

OLÁC, (1) olaci, s.m., (2) olace, s.n. (Înv.) 1. S.m. Curier special (călare) care ducea veşti sau corespondenţă în ţară şi peste hotare; sol, ştafetă, mesager. ♢ Lipcan de olac = curier poştal călare. 2. S.n. Serviciu de transport pentru călători şi pentru corespondenţă, folosit înainte de introducerea căilor ferate; poştă. ♦ Căruţă de poştă; poştalion, diligenţă. ♢ Cal de olac = a) cal de poştalion; b) fig. om sau cal pus să muncească peste măsură; c) cal datorat de săteni trimişilor domneşti în ţară (ca prestaţie temporară, în sec. XV-XVIII). ♢ De olac = a) loc. adj. care aparţine poştei sau poştalionului, folosit pentru transportul călătorilor şi al corespondenţei; b) loc. adj. şi adv. iute, repede, grabnic. – Din tc. ulak.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OLÁ//C¹ ~ce n. înv. 1) Serviciu de curieri domneşti. 2) Serviciu de transport pentru personal şi corespondenţă; trăsură de poştă. /<turc. ulak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OLÁ//C² ~ci m. ist. Curier domnesc (de obicei, călare). /<turc. ulak
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

olác (oláce), s.n. – Poştă, oficiu poştal. Tc. ulak (Roesler 600; Şeineanu, II, 277), cf. ngr. ỏλάϰης, bg., sb. olak. – Der. olăcar, s.m. (sol, trimis); olăcărie, s.f. (înv., expediere, poştă); olăceşte, adv. (rapid); olăcări, vb. (Mold., a îndeplini slujba de olăcar); olăcaş, s.m. (însoţitor al mirelui la nunţile tradiţionale).
(Dicţionarul etimologic român)

olác (sol) s. m., pl. oláci
(Dicţionar ortografic al limbii române)

olác (poştalion) s. n., pl. oláce
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OLÁC s. v. curier, diligenţă, mesager, poştalion, poştă, ştafetă.
(Dicţionar de sinonime)