om dex - definiţie, sinonime, conjugare
OM, oameni, s.m. 1. Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prieteneşte. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toţi) oamenii = om obişnuit, care nu se deosebeşte prin nimic esenţial de alţii. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obişnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la uşă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenţii bune. ♦ Persoană integră, care întruneşte calităţi morale deosebite, care se remarcă prin cinste şi corectitudine. ♢ Expr. (A fi) un om (o dată) şi jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însuşiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însuşirile umane caracteristice; a asigura învăţătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situaţie materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăţi; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependenţă) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ♢ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soţ. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelaţiei boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

VREA, vreau, vb. II. Tranz. I. (Urmat de o completivă directă cu verbul la conjunctiv sau, rar, de un infinitiv). 1. A fi hotărât, a fi decis să...; a avea de gând să..., a voi, a intenţiona. ♢ Expr. Vrea (sau va) să zică = a) înseamnă, are semnificaţia de...; b) (cu valoare de conjuncţie) aşadar, deci. Ce vrea (sau va) să zică asta? = ce înseamnă, ce rost are? Cum (sau ce) va vrea = orice. 2. A pretinde a cere; a aştepta ceva de la cineva. 3. A dori, a pofti; a-i plăcea ceva sau cineva. ♢ Loc. adv. Pe vrute, pe nevrute = indiferent dacă doreşte sau nu, vrând-nevrând. ♢ Expr. Vrei, nu vrei = de voie, de nevoie, fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheazmă, se spune despre cel care trebuie să îndeplinească ceva împotriva dorinţei sale. Vrând-nevrând = mai mult de silă decât de bună voie; constrâns de împrejurări. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva = a avea mare influenţă asupra cuiva. ♦ Refl. A dori să fie, să devină ceva ori cineva. Fiecare s-a vrut mai bun. 4. A consimţi, a primi, a se învoi, a fi de acord. 5. (Mai ales în forma negativa) A putea, a fi în stare. Focul nu vrea să ardă. ♦ (Pop.) A fi gata, pe cale sau pe punctul de... Când vru să moară îşi chemă feciorii. II. (Ca verb auxiliar, serveşte la formarea viitorului) Mâine vei merge la teatru. ♢ (Forma de pers. 3 sg. va se substituie tuturor persoanelor sg. şi pl. pentru formarea viitorului cu conjunctivul prez. al verbelor de conjugat) Vestitor al unei vremi ce va să vie. ♢ Expr. Va să fiu (sau să fii etc.) = trebuie să fiu (sau să fii etc.) [Prez. ind. şi: (II) voi (pop. oi), vei (pop. ăi, ei, îi, i, oi), va (pop. o, a), vom (pop. om), veţi (pop. ăţi, eţi, oţi), vor (pop. or). – Var.: vroí vb. IV] – Lat. *volere.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OM oámeni m. 1) Fiinţă socială înzestrată cu raţiune şi cu vorbire articulată, capabilă să-şi confecţioneze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăieşte. ~ onest. ~ în vârstă.Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneşte. ~ ca toţi oamenii om normal, care nu se deosebeşte de alţii. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de ştiinţă savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educaţie bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situaţie; a aranja (pe cineva) în viaţă. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminţi; b) a deveni bogat; a îmbogăţi; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calităţi morale şi intelectuale. ♢ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ şi jumătate (a fi) înzestrat cu calităţi (morale) excepţionale. A fi din oameni a-şi trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-şi atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soţie; soţ; bărbat. 5) Persoană de încredere. ♢ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ♢ ~ domnesc slujbaş însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelaţia boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A VREÁ vreau tranz. 1) A avea în intenţie; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt.Vrei nu vrei fie că doreşti, fie că nu doreşti. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinţei sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influenţă asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicaţie. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE VREÁ mă vreau intranz. A dori să ajungă sau să devină ceva sau cineva. Se vrea inginer. /<lat. volere
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

om (oámeni), s.m. – 1. Fiinţă superioară care gîndeşte. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soţ. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Puşcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de ţară); omeneşte, adv. (ca oamenii; decent; ţărăneşte); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s.f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s.f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s.f. (fără omenie); omoaie, s.f. (femeie cu apucături bărbăteşti); ometeu, s.m. (uriaş); omuşor, s.m. şi n. (pitic; uvulă), în Munt. şi Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bg. măž „om”, măžec „uvulă”). Der. neol. omucidere, s.f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s.n. din fr. humanisme; humanist, s.m., din fr. humaniste; umanitate, s.f., din fr. humanité; supraom, s.m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forţat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.
(Dicţionarul etimologic român)

-OM Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „tumoare”, „tumefacţie”. [< fr. -ome, it. -ome, cf. gr. -oma].
(Dicţionar de neologisme)

-ÓM1 suf. „tumoare”. (< fr. -ome, cf. gr. -oma)
(Marele dicţionar de neologisme)

OM2(O)- elem. „umăr”. (< fr. om/o/-, cf. gr. omos)
(Marele dicţionar de neologisme)

OM, oámeni s.m. ~ (Ieşit din uz, în sint.) Om al muncii = Angajat, salariat, slujbaş.
(Alte dicţionare)

óm-zi s. f., pl. om-zile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

om s. m., pl. oámeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)

va să zícă (vrea să însemne) vb. + vb.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

care va să zică loc. conjcţ.
(Dicţionar ortografic al limbii române)

vrea vb., ind. prez. 1 sg. vreáu, 2 sg. vrei, 1 pl. vrem, 3 pl. vor, imperf. 1 sg. vreám, 3 sg. vrea, perf. s. 1 sg. vrúi, 3 sg. vru; conj. prez. 3 sg. şi pl. vrea; part. vrut; ger. vrând; aux. ind. prez. 1 sg. voi, 2 sg. vei, 3 sg. va, 1 pl. vom, 2 pl. veţi, 3 pl. vor
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÓMUL s. art. v. hercule.
(Dicţionar de sinonime)

OM s. 1. v. persoană. 2. fiinţă, persoană. (~ iubit.) 3. (fig.) inimă. (I-a fermecat pe toţi ~.) 4. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de ştiinţă v. cercetător; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit ~!) 9. bărbat. (Femei şi oameni.)
(Dicţionar de sinonime)

OM s. v. bărbat, soţ.
(Dicţionar de sinonime)

VREA vb. 1. v. dori. 2. v. cere. 3. v. pofti. 4. a cere, a pretinde, a voi. (Iată ce ~ eu de la voi; cât ~ pe ceas?) 5. v. consimţi. 6. v. intenţiona.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Om ≠ neom
(Dicţionar de antonime)