OMNIPOTÉNT, -Ă, omnipotenţi, -te, adj. (Livr.) Cu putere nelimitată; atotputernic. – Din fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉNŢĂ s.f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputínţă s.f.] – Din fr. omnipotence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉN//T ~tă (~ţi, ~te) livr. 1) Care este potent în toate; cu omnipotenţă. 2) Care are omnipotenţă; cu putere nelimitată, absolută; atotputernic. /<fr. omnipotent, it. omnipotente, lat. omnipotens, -ntis
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉNŢĂ f. Caracter omnipotent; putere absolută. /<fr. omnipotence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉNT, -Ă adj. Cu putere nelimitată; atotputernic. [Cf. fr. omnipotent, lat. omnipotens].
(Dicţionar de neologisme)
OMNIPOTÉNŢĂ s.f. Putere nelimitată; atotputernicie. [Cf. fr. omnipotence, cf. lat. omnis – tot, potentia – putere].
(Dicţionar de neologisme)
OMNIPOTÉNT, -Ă adj. atotputernic, cu autoritate absolută. (< fr. omnipotent, lat. omnipotente, lat. omnipotens)
(Marele dicţionar de neologisme)
OMNIPOTÉNŢĂ s. f. putere nelimitată; atotputernicie. (< fr. omnipotence, lat. omnipotentia)
(Marele dicţionar de neologisme)
omnipotént adj. m. potent
(Dicţionar ortografic al limbii române)
omnipoténţă s. f., g.-d. art. omnipoténţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OMNIPOTÉNT adj. v. atotputernic.
(Dicţionar de sinonime)
OMNIPOTÉNŢĂ s. v. atotputernicie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉNŢĂ s.f. (Livr.) Putere nelimitată, autoritate absolută; atotputernicie. [Var.: (înv.) omneputínţă s.f.] – Din fr. omnipotence.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉNŢĂ f. Caracter omnipotent; putere absolută. /<fr. omnipotence
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMNIPOTÉNT, -Ă adj. Cu putere nelimitată; atotputernic. [Cf. fr. omnipotent, lat. omnipotens].
(Dicţionar de neologisme)
OMNIPOTÉNŢĂ s.f. Putere nelimitată; atotputernicie. [Cf. fr. omnipotence, cf. lat. omnis – tot, potentia – putere].
(Dicţionar de neologisme)
OMNIPOTÉNT, -Ă adj. atotputernic, cu autoritate absolută. (< fr. omnipotent, lat. omnipotente, lat. omnipotens)
(Marele dicţionar de neologisme)
OMNIPOTÉNŢĂ s. f. putere nelimitată; atotputernicie. (< fr. omnipotence, lat. omnipotentia)
(Marele dicţionar de neologisme)
omnipotént adj. m. potent
(Dicţionar ortografic al limbii române)
omnipoténţă s. f., g.-d. art. omnipoténţei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OMNIPOTÉNT adj. v. atotputernic.
(Dicţionar de sinonime)
OMNIPOTÉNŢĂ s. v. atotputernicie.
(Dicţionar de sinonime)