omologare dex - definiţie, sinonime, conjugare
OMOLOGÁ, omologhez, vb. I. Tranz. A confirma, în baza autorităţii conferite de lege, valoarea sau autenticitatea unui act scris. ♦ A recunoaşte oficial o performanţă, un rezultat sportiv (după o verificare prealabilă). ♦ A accepta un tip de produs şi a aproba fabricarea lui (în serie). – Din fr. homologuer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OMOLOGÁRE, omologări, s.f. Acţiunea de a omologa şi rezultatul ei. – V. omologa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OMOLO//GÁ ~ghéz tranz. 1) (acte scrise) A aproba în urma unei verificări prealabile (dând valoare juridică). 2) (produse industriale) A aproba în mod oficial în vederea fabricării în serie. 3) (obiecte) A declara conform anumitor norme. ~ o piscină. 4) (rezultate, performanţe sportive) A recunoaşte oficial, înregistrând (după verificarea corespunzătoare). /<fr. homologuer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OMOLOGÁ vb. I. tr. A aproba, a sancţiona anumite acte pentru a le da valoare juridică. ♦ (Sport) A recunoaşte oficial o performanţă, în urma verificării. ♦ A confirma oficial calităţile unui produs, aprobând folosirea lui în anumite scopuri. [P.i. 3,6 -ghează. / < fr. homologuer].
(Dicţionar de neologisme)

OMOLOGÁRE s.f. Acţiunea de a omologa şi rezultatul ei. [Pl. -gări. / < omologa].
(Dicţionar de neologisme)

OMOLOGÁ vb. tr. 1. a confirma valoarea sau autenticitatea unui înscris. 2. a recunoaşte oficial o performanţă (sportivă). 3. a confirma oficial calităţile unui produs. (< fr. homologuer)
(Marele dicţionar de neologisme)

omologá vb., ind. prez. 1 sg. omologhéz, 3 sg. şi pl. omologheáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)

omologáre s. f., g.-d. art. omologării; pl. omologări
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: om omo omol omolo omolog

Cuvinte se termină cu literele: re are gare ogare logare