omologilor
[Sinonime]
OMOLÓG, -OÁGĂ, omologi, -oage, adj., s.m. 1. Adj. (Despre două elemente aparţinând unor figuri geometrice între care există o corespondenţă determinată) Care corespunde, care se află în corespondenţă. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanţă organică) Care are o structură chimică diferită de structura altei substanţe prin prezenţa unei grupe în care carbonul se află în combinaţie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structură asemănătoare şi origine comună, dar formă externă şi funcţiuni diferite. 4. S.m. Persoană care deţine o funcţie oficială într-o organizaţie sau într-un stat, privită în raport cu o altă persoană care deţine aceeaşi funcţie oficială într-o altă organizaţie sau într-un alt stat. – Din fr. homologue.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OMOLÓ//G2 ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu funcţii oficiale de acelaşi rang, privite în raport una faţă de alta (în alt stat sau în altă instituţie). /<fr. homologue
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMOL//ÓG1 ~oágă (~ógi, ~oáge) 1) mat. (despre elemente ale diferitelor figuri geometrice luate în raport unul cu altul) Între care există o anumită corespondenţă, bazată pe o relaţie. 2) biol. (despre organe luate în raport unul cu altul) Care se aseamănă după structură şi origine, dar diferă ca formă externă şi funcţii. /<fr. homologue
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau feţe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelaşi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanţe organice) Care au funcţiuni şi structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (şi origine comună), dar cu formă şi funcţiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplineşte aceeaşi funcţiune sau are o ocupaţie identică cu altcineva. [< fr. homologue, cf. gr. homologos – în armonie].
(Dicţionar de neologisme)
OMOLÓG, -OÁGĂ I. adj. 1. (despre puncte, laturi aparţinând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondenţă biunivocă. 2. (biol; despre organe) care au aceeaşi structură şi origine, dar se deosebesc morfologic şi funcţional. 3. (despre substanţe organice) cu funcţiuni şi structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanţă dintr-o clasă de substanţe care diferă de celelalte prin prezenţa grupării -CH2-. 2. persoană oficială care deţine aceeaşi funcţie cu o alta. (< fr. homologue)
(Marele dicţionar de neologisme)
omológ adj. m., s. m., pl. omológi; f. sg. omoloágă, pl. omoloáge
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OMOLÓG s. (POL.) corespondent.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OMOLÓ//G2 ~gi m. Fiecare dintre persoanele cu funcţii oficiale de acelaşi rang, privite în raport una faţă de alta (în alt stat sau în altă instituţie). /<fr. homologue
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
OMOLÓG, -OÁGĂ adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau feţe în figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelaşi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substanţe organice) Care au funcţiuni şi structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structură asemănătoare (şi origine comună), dar cu formă şi funcţiuni diferite. // s.m. Cel care îndeplineşte aceeaşi funcţiune sau are o ocupaţie identică cu altcineva. [< fr. homologue, cf. gr. homologos – în armonie].
(Dicţionar de neologisme)
OMOLÓG, -OÁGĂ I. adj. 1. (despre puncte, laturi aparţinând fiecare unei figuri) care se află într-o corespondenţă biunivocă. 2. (biol; despre organe) care au aceeaşi structură şi origine, dar se deosebesc morfologic şi funcţional. 3. (despre substanţe organice) cu funcţiuni şi structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanţă dintr-o clasă de substanţe care diferă de celelalte prin prezenţa grupării -CH2-. 2. persoană oficială care deţine aceeaşi funcţie cu o alta. (< fr. homologue)
(Marele dicţionar de neologisme)
omológ adj. m., s. m., pl. omológi; f. sg. omoloágă, pl. omoloáge
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OMOLÓG s. (POL.) corespondent.
(Dicţionar de sinonime)