omonimie

OMONIMÍE, omonimii, s.f. Faptul sau însuşirea de a fi omonim (1); situaţie în care se află două sau mai multe omonime. – Din fr. homonymie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OMONIMÍE f. lingv. Fenomen de coincidenţă a formei unor cuvinte diferite. /<fr. homonymie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OMONIMÍE s.f. Faptul sau însuşirea de a fi omonim; situaţia în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. [Gen. -iei, var. homonimie s.f. / cf. fr. homonymie].
(Dicţionar de neologisme)

OMONIMÍE s. f. faptul, însuşirea de a fi omonim; situaţie în care se află două sau mai multe cuvinte omonime. (< fr. homonymie)
(Marele dicţionar de neologisme)

omonimíe s. f., art. omonimía, g.-d. art. omonimíei; pl. omonimíi, art. omonimíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)