omorâre

OMORÎ́, omór, vb. IV. 1. Tranz. A pricinui moartea cuiva, a lua viaţa cuiva; a ucide, a asasina, a achita. ♢ Expr. A omorî pe cineva cu zile = a pricinui (prin comportarea sa) moartea cuiva înainte de vreme; p. ext. a-i învenina cuiva viaţa, a-i produce supărări în mod continuu. A omorî (pe cineva) în bătaie = a bate pe cineva foarte tare, a snopi în bătaie. (Fam.) Nu mă omorî! exclamaţie care exprimă uimire, surprindere, mirare faţă de spusele (de necrezut ale) cuiva. ♦ Refl. A se sinucide. 2. Tranz. Fig. A distruge, a nimici. ♢ Expr. A-şi omorî foamea = a-şi potoli (pentru scurt timp) foamea. A-şi omorî timpul = a-şi întrebuinţa timpul cu ocupaţii fără importanţă; a-şi pierde vremea. 3. Tranz. Fig. A pricinui cuiva o suferinţă (fizică sau morală), o durere; a chinui. ♦ A sâcâi, a plictisi pe cineva cu ceva. 4. Refl. Fig. A-şi cheltui toate puterile, a se epuiza, a se consuma făcând ceva. ♢ Expr. A se omorî de râs = a râde foarte tare, a se prăpădi de râs. A se omorî cu firea = a face eforturi mari pentru a realiza ceva, a se strădui foarte mult. – Din sl. umoriti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OMORẤRE, omorâri, s.f. Acţiunea de a omorî şi rezultatul ei; ucidere, omor; moarte. – V. omorî.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OMORÎ́ omór tranz. 1) A lipsi de viaţă (premeditat sau din întâmplare); a supune unui omor; a ucide. ♢ ~ (pe cineva) cu zile a) a aduce în stare de disperare; b) a cauza moartea cuiva înainte de timp. 2) A distruge moraliceşte (printr-o veste rea etc.). ♢ Nu mă ~! exclamaţie prin care cel căruia i se relatează pe neaşteptate ceva îşi exprimă uimirea. 3) A face să dispară; a lichida. ♢ A-şi ~ foamea a-şi potoli foamea. A-şi ~ timpul (sau vremea) a-şi găsi o ocupaţie neînsemnată ca să treacă timpul. /<sl. umoriti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OMORÎ́ mă omór intranz. 1) A-şi cauza moartea; a se sinucide. 2) A se strădui din răsputeri să facă ceva; a se epuiza realizând ceva. ♢ ~ de râs a râde foarte tare şi cu poftă. 3) fig. fam. (despre persoane) A se îngrămădi în număr foarte mare, vrând să obţină ceva (deficitar). /<sl. umoriti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

omorî (omór, -ít), vb. – A ucide. – Var. (înv.) umori. Mr. mor(omurescu), (o)murire. Sl. umoriti (Miklosich, Slaw. Elem., 50; Cihac, II, 227), cf. bg. omorjavam. Cuvînt de uz general (ALR, I, 289-90). – Der. omor, s.n. (moarte, omucidere, asasinat); omorîtor, adj. (ucigaş, asasin); omorîciune, s.f. (înv., moarte).
(Dicţionarul etimologic român)

omorî́ vb., ind. prez. 1 sg. omór, 3 sg. şi pl. omoară, imperf. 3 sg. omorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. omoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)

omorâre s. f., g.-d. art. omorârii; pl. omorâri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OMORÎ vb. 1. a asasina, a suprima, a ucide, (rar) a masacra, (înv. şi pop.) a prăpădi, a sfârşi, (pop.) a dovedi, a găti, a răpune, (înv. şi reg.) a pieri, a pustii, a sparge, a stinge, (reg.) a mătrăşi, a prăda, (Mold.) a stropşi, (înv.) a cumpli, a pierde, a săvârşi, a seca, a strica, (înv. şi pop. fig.) a muta, (fam. fig.) a achita, a curăţa, a lichida, (arg.) a mierli. (A ~ pe cineva.) 2. v. sinucide.
(Dicţionar de sinonime)

OMORÂRE s. 1. asasinare, suprimare, ucidere, (rar) ucis, (pop.) răpunere, (înv.) ucigătură, (fam. fig.) achitare, curăţare, lichidare. (~ unei persoane.) 2. v. crimă. 3. v. sinucidere.
(Dicţionar de sinonime)