omotetie

OMOTETÍE, omotetii, s.f. (Geom.) Relaţie între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. – Din fr. homothétie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OMOTETÍE s.f. Corespondenţă între două figuri asemenea, în care dreptele care unesc puncte omoloage se întâlnesc într-un singur punct. [Gen. -iei, var. homotetie s.f. / < fr. homothétie, cf. gr. homos – asemănător, thesis – poziţie].
(Dicţionar de neologisme)

OMOTETÍE s. f. (mat.) transformare geometrică în care punctele corespondente sunt coliniare cu un punct fix (centru), distanţa faţă de el crescând sau reducându-se în raport constant. (< fr. homothétie)
(Marele dicţionar de neologisme)

omotetíe s. f., art. omotetía, g.-d. art. omotetíei; pl. omotetíi, art. omotetíile
(Dicţionar ortografic al limbii române)