omului dex - definiţie, sinonime, conjugare

omului

[Sinonime]
OM, oameni, s.m. 1. Fiinţă superioară, socială, care se caracterizează prin gândire, inteligenţă şi limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic prin poziţia verticală a corpului şi structura piciorului adaptată la aceasta, mâinile libere şi apte de a efectua mişcări fine şi creierul deosebit de dezvoltat. ♢ Loc. adv. Din om în om = de la unul la altul. Ca de la om la om = în mod sincer, deschis, prieteneşte. ♢ Expr. (A fi) la mintea omului = (a fi) evident, clar. (Nu-i) nici picior de om sau nu-i (nici) picior de om = (nu-i) nimeni. Om ca (toţi) oamenii = om obişnuit, care nu se deosebeşte prin nimic esenţial de alţii. Ca omul = cum se întâmplă sau s-ar putea întâmpla oricui. Ca oamenii = cu manifestări obişnuite oamenilor; cum trebuie, cum se cuvine. Om bun! = răspuns pe care îl dă o persoană care bate la uşă pentru a-l asigura pe stăpânul casei că vine cu intenţii bune. ♦ Persoană integră, care întruneşte calităţi morale deosebite, care se remarcă prin cinste şi corectitudine. ♢ Expr. (A fi) un om (o dată) şi jumătate = (a fi) persoană de încredere înzestrată cu însuşiri (morale) deosebite. A face (pe cineva) om = a) a educa, a instrui (pe cineva) dezvoltându-i însuşirile umane caracteristice; a asigura învăţătura cuiva calificându-l într-o profesiune; b) a da, a oferi (cuiva) o situaţie materială sau socială bună. A se face om = a) a se înstări, a se căpătui, a se îmbogăţi; b) a se îndrepta. 2. (Cu determinări care indică un raport de dependenţă) Persoană care se află în slujba cuiva; persoană de încredere. ♢ Expr. (A fi) omul (sau om al) lui Dumnezeu = (a fi) om bun, cinstit, de treabă. (A fi) omul (sau om al) dracului = (a fi) om rău, viclean. 3. Persoană de vază, de seamă. ♦ Persoană matură. 4. Bărbat. ♦ (Determinat de „meu”, „tău” etc.) Soţ. ♦ (La vocativ) Apelativ familiar (explicativ, dojenitor etc.) cu care ne adresăm unei persoane (de sex masculin). 5. (La sg.) Persoană oarecare, cineva, oricine. 6. (Art.) Numele popular al constelaţiei boreale Hercule. [Gen.-dat.: omului; voc.: omule] – Din lat. homo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OM oámeni m. 1) Fiinţă socială înzestrată cu raţiune şi cu vorbire articulată, capabilă să-şi confecţioneze unelte de muncă, cu ajutorul cărora poate transforma realitatea în care trăieşte. ~ onest. ~ în vârstă.Ca oamenii cum trebuie, cum se cuvine; omeneşte. ~ ca toţi oamenii om normal, care nu se deosebeşte de alţii. ~ bun (sau de omenie) om cumsecade, blajin, cinstit, ospitalier. ~ de lege jurist. ~ de stat persoană care reprezintă puterea de stat. ~ de ştiinţă savant. A face (pe cineva) ~ a) a da (cuiva) o educaţie bună; a contribui la instruirea cuiva; b) a face (cuiva) o situaţie; a aranja (pe cineva) în viaţă. A se face ~ a) a prinde la minte; a se cuminţi; b) a deveni bogat; a îmbogăţi; a se înstări. 2) Persoană ca întruchipare a unor calităţi morale şi intelectuale. ♢ ~ mare a) om ilustru; personalitate marcantă; b) persoană matură. (A fi) un ~ şi jumătate (a fi) înzestrat cu calităţi (morale) excepţionale. A fi din oameni a-şi trage originea din oameni gospodari, cumsecade. ~ de paie om fără principii de care profită cineva, pentru a-şi atinge anumite scopuri; marionetă. 3) pop. Persoană de sex masculin; bărbat. 4) Persoană de sex masculin căsătorită, luată în raport cu femeia ce i-a devenit soţie; soţ; bărbat. 5) Persoană de încredere. ♢ A avea ~ul său (undeva) a avea o persoană (undeva) care poate acorda un ajutor la nevoie. 6) ist. Persoană aflată într-o slujbă oficială. ♢ ~ domnesc slujbaş însărcinat cu executarea hotărârilor domnitorului. 7) Constelaţia boreală Hercule. [G.-D. omului] /<lat. homo
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

om (oámeni), s.m. – 1. Fiinţă superioară care gîndeşte. – 2. Bărbat, adult. – 3. Soţ. – 4. Lucrător. – 5. (Pl.) Persoană de vază, de seamă. – Mr. om, oamini, megl. (u)om, oamini, istr. om, ǫmiri. Lat. homo, pl. homines (Diez, I, 425; Puşcariu 1220; Candrea-Dens., 1280; REW 4170), cf. vegl. yomno, it. uomo, log. ómine, v. prov. om, fr. homme, sp. hombre, port. homem; pentru formarea pl., cf. calabr. ǫmu, uomini. Cuvînt general (ALR, I, 188). Der. omenesc, adj. (uman, de om; decent; de ţară); omeneşte, adv. (ca oamenii; decent; ţărăneşte); înomeni, vb. refl. (a se incarna); omeni, vb. (a trata cuviincios; a ospăta; a invita, a primi bine); omenie, s.f. (urbanitate, curtoazie; bunătate, caritate), cf. Densusianu, GS, II, 6; omenire, s.f. (lume; umanitate); omenos, adj. (amabil, politicos); neomenos, adj. (inuman, nepoliticos); neomenie, s.f. (fără omenie); omoaie, s.f. (femeie cu apucături bărbăteşti); ometeu, s.m. (uriaş); omuşor, s.m. şi n. (pitic; uvulă), în Munt. şi Dobr. (ALR, I, 33), cu semantism balcanic (alb. njer „om”, njerith „uvulă”; bg. măž „om”, măžec „uvulă”). Der. neol. omucidere, s.f. (omor), după lat. homicidium; uman, adj. (omenesc); neuman (var. inuman), adj.; umanism, s.n. din fr. humanisme; humanist, s.m., din fr. humaniste; umanitate, s.f., din fr. humanité; supraom, s.m., traducere a germ. Uebermensch, cuvînt forţat la Nietzsche, prin intermediul fr. surhomme; supraomenesc, adj. (peste puterea omenească). – Din rom. provine săs. omenin „a trata”.
(Dicţionarul etimologic român)

-OM Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „tumoare”, „tumefacţie”. [< fr. -ome, it. -ome, cf. gr. -oma].
(Dicţionar de neologisme)

-ÓM1 suf. „tumoare”. (< fr. -ome, cf. gr. -oma)
(Marele dicţionar de neologisme)

OM2(O)- elem. „umăr”. (< fr. om/o/-, cf. gr. omos)
(Marele dicţionar de neologisme)

OM, oámeni s.m. ~ (Ieşit din uz, în sint.) Om al muncii = Angajat, salariat, slujbaş.
(Alte dicţionare)

óm-zi s. f., pl. om-zile
(Dicţionar ortografic al limbii române)

om s. m., pl. oámeni
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÓMUL s. art. v. hercule.
(Dicţionar de sinonime)

OM s. 1. v. persoană. 2. fiinţă, persoană. (~ iubit.) 3. (fig.) inimă. (I-a fermecat pe toţi ~.) 4. cap, individ, ins, persoană, (fig.) căciulă. (Câte 5 000 de lei de ~.) 5. om de serviciu v. servitor. 6. om de afaceri = (englezism) businessman; om de litere v. scriitor; om de ştiinţă v. cercetător; om politic v. politician. 7. (la pl.) v. lume. 8. muritor, pământean. (Grăia: fericit ~!) 9. bărbat. (Femei şi oameni.)
(Dicţionar de sinonime)

OM s. v. bărbat, soţ.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Om ≠ neom
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: om omu omul omulu

Cuvinte se termină cu literele: ui lui ului mului