onor dex - definiţie, sinonime, conjugare

onor

ONÓR s.n. v. onoare.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ONÓR ~uri n. 1) Stimă deosebită; preţuire înaltă. ♢ A da ~ul a prezenta arma în semn de salut la primirea unei personalităţi sau în ocazii speciale. 2) la pl. Funcţii administrative înalte; demnităţi. /<lat. honor, ~oris, fr. honneur, it. onore
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

onór (onóruri), s.n. – Cinste. It. onore. E dubletul lui onoare, s.f. – Der. onora, vb. (a cinsti), din fr. honorer; onorabil, adj., din lat. honorabilis, sec. XIX; onorabilitate, s.f., din fr. honorabilité; onorar, adj., din fr. honoraire; onorar, s.n. (recompensă); onorat, adj., folosit numai ca titlu de disticţie; onorific, adj., din lat. honorificus.
(Dicţionarul etimologic român)

ONÓR s.n. 1. (Mai ales în pl.) Semne exterioare de cinstire, de respect, de preţuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) ranguri, demnităţi. ♦ (Mil.) A da onorul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui şef, la parăzi etc.; a face onorurile (casei) = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă (la o recepţie). 2. V. onoare. [Pl. -ruri. / cf. fr. honneur].
(Dicţionar de neologisme)

ONÓR I. s. n. semn exterior de cinstire, de stimă, de preţuire deosebită pentru cineva; (p. ext.) rang, demnitate. ♦ (mit.) a da ~ ul = a prezenta arma în semn de salut la primirea unui şef, la parăzi etc.; a face ŭrile (casei) = a-şi îndeplini îndatoririle de gazdă. II. s. m. nume dat cărţilor celor mai mari, la unele jocuri. (< fr. honneur)
(Marele dicţionar de neologisme)

onór (manifestare a stimei; rang) s. n., pl. onóruri
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: on ono

Cuvinte se termină cu literele: or nor