op dex - definiţie, sinonime, conjugare
OP, opuri, s.n. (Livr.) Operă (literară sau ştiinţifică); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓPUS1, opusuri, s.n. (Muz.) Termen care denumeşte, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris şi (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OPÚS2, -Ă, opuşi, -se, adj. 1. Care este aşezat în faţa cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este aşezat, într-o figură geometrică, în faţa altui unghi sau în faţa uneia dintre laturi; (despre laturi) care este aşezat în faţa altei laturi sau în faţa unuia dintre unghiuri. – V. opune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OP ~uri n. livr. depr. Creaţie literară sau ştiinţifică; scriere. /<lat. opus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓPUS ŭri n. Creaţie muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OPÚ//S ~să (~şi, ~se) şi substantival v. A OPUNE şi A SE OPUNE.În direcţie ~să în sens invers. /v. a (se) opune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

op s.n. – Necesitate, nevoie. Lat. opus (Diez, I, 436; Puşcariu 1221; Candrea-Dens., 1282; REW 6079), cf. it. uopo, logud. obus, prov., cat. ops, v. sp. huebos (Corominas, III, 541). Înv., este dublet al lui op, s.n. (operă, carte), din acelaşi cuvînt lat. (sec. XIX). Se folosea şi în formele obsă (‹ opsă, op să) şi opt „e precis” ‹ opus est, cf. J. Jud, v. fr. estuet, în Vox Rom., IX, 26-56.
(Dicţionarul etimologic român)

–OP Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „ochi”, „vedere”. [< fr. -ope, cf. gr. ops – ochi].
(Dicţionar de neologisme)

OP s.n. (Liv.) Operă (literară sau ştiinţifică), lucrare, scriere. [< lat. opus].
(Dicţionar de neologisme)

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
(Dicţionar de neologisme)

OP1 s. n. carte, lucrare, scriere, operă. (< lat. opus)
(Marele dicţionar de neologisme)

OP2 adj. inv. (arte) care se bazează pe reacţii optice. (< engl. op/tical art/)
(Marele dicţionar de neologisme)

-ÓP3 elem. opt(o)-.
(Marele dicţionar de neologisme)

op s. n., pl. ópuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ópus s. n., pl. ópusuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OP s. v. carte, lucrare, operă, scriere, text, tipăritură, tom, volum.
(Dicţionar de sinonime)

OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant.
(Dicţionar de sinonime)