OPÁC1, opace, s.n. Cui cu care se prinde vâsla de luntre. – Et. nec. Cf. o p a c i n ă.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OPÁC2, -Ă, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparenţă, nestrăveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiaţii electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat. 2. Fig. Cu orizont mărginit, îngust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OPĂCÍ, opăcesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A opri în loc, a reţine; a împiedica. 2. A induce în eroare, a deruta; a necăji; a năuci, a zăpăci. 3. A linişti, a potoli, a domoli. – Din bg. opača, scr. opačiti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OPÁ//C ~că (~ci, ~ce) (despre corpuri) 1) Care împiedică trecerea luminii; lipsit de transparenţă; intransparent; mat. 2) Care se opune trecerii radiaţiilor; impenetrabil de radiaţii. 3) Care este lipsit de strălucire; fără strălucire; mat. 4) fig. Care denotă lipsă de pricepere intelectuală; lipsit de pătrundere; greu de cap; obtuz. /<fr. opaque, lat. opacus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
opácă (opắci), s.f. – 1. (Pl. Trans.) Detenţie, arestare. – 2. Furchet, cuzinet. – 3. Vîslă, lopată. Sl. opako „înapoi”, slov. opak „pe dos, invers” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228), cf. sl. opačica „legătură”. – Der. opăci, vb. (a împiedica; a tulbura; a molesta, a deranja), din sb., slov. opaciti; opăceală, s.f. (molestare, supărare); opacină, s.f. (vîslă), din sl. opačina „legătură”, cf. ceh. opačina „vîslă”, rut. opačyna „vîslă”.
(Dicţionarul etimologic român)
OPÁC, -Ă adj. 1. Prin care nu străbate lumina. ♦ Dens, de nepătruns. ♦ Întunecat, înnorat, întunecos. 2. (Fig.) Lipsit de inteligenţă; obtuz. [< fr. opaque, it. opaco, lat. opacus].
(Dicţionar de neologisme)
OPÁC, -Ă adj. 1. lipsit de transparenţă, prin care nu străbate lumina. ♢ dens, de nepătruns. ♢ lipsit de strălucire, întunecat, înnorat, întunecos. 2. (fig.) lipsit de inteligenţă; mărginit, obtuz. (< fr. opaque, lat. opacus)
(Marele dicţionar de neologisme)
OPACI- elem. „opacitate”. (< fr. opaci-, cf. lat. opacus, întunecat)
(Marele dicţionar de neologisme)
opác (nestrăveziu) adj. m., pl. opáci; f. sg. opácă, pl. opáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
opác (cui) s. n., pl. opáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
opăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. opăcésc, imperf. 3 sg. opăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. opăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
opăcí, opăcésc, vb. IV (reg.) 1. a împiedica, a reţine, a stingheri. 2. a induce în eroare, a deruta, a necăji, a năuci, a zăpăci. 3. a linişti, a potoli, a domoli. 4. a obosi, a se istovi. 5. a poci, a urâţi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
OPÁC adj. mat, netransparent, (înv.) nepreveziu. (Material textil ~.)
(Dicţionar de sinonime)
OPÁC adj. v. mărginit.
(Dicţionar de sinonime)
OPÁC s. v. strapazan, ujbă.
(Dicţionar de sinonime)
OPÁCĂ s. v. lopată, ramă, vâslă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Opac ≠ transparent, străveziu
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OPÁC2, -Ă, opaci, -ce, adj. 1. Prin care nu poate trece lumina, lipsit de transparenţă, nestrăveziu. ♦ Care nu permite trecerea unei radiaţii electromagnetice sau corpusculare. ♦ Lipsit de strălucire, întunecat. 2. Fig. Cu orizont mărginit, îngust la minte, obtuz. – Din fr. opaque, lat. opacus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
OPÁ//C ~că (~ci, ~ce) (despre corpuri) 1) Care împiedică trecerea luminii; lipsit de transparenţă; intransparent; mat. 2) Care se opune trecerii radiaţiilor; impenetrabil de radiaţii. 3) Care este lipsit de strălucire; fără strălucire; mat. 4) fig. Care denotă lipsă de pricepere intelectuală; lipsit de pătrundere; greu de cap; obtuz. /<fr. opaque, lat. opacus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
opácă (opắci), s.f. – 1. (Pl. Trans.) Detenţie, arestare. – 2. Furchet, cuzinet. – 3. Vîslă, lopată. Sl. opako „înapoi”, slov. opak „pe dos, invers” (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 228), cf. sl. opačica „legătură”. – Der. opăci, vb. (a împiedica; a tulbura; a molesta, a deranja), din sb., slov. opaciti; opăceală, s.f. (molestare, supărare); opacină, s.f. (vîslă), din sl. opačina „legătură”, cf. ceh. opačina „vîslă”, rut. opačyna „vîslă”.
(Dicţionarul etimologic român)
OPÁC, -Ă adj. 1. Prin care nu străbate lumina. ♦ Dens, de nepătruns. ♦ Întunecat, înnorat, întunecos. 2. (Fig.) Lipsit de inteligenţă; obtuz. [< fr. opaque, it. opaco, lat. opacus].
(Dicţionar de neologisme)
OPÁC, -Ă adj. 1. lipsit de transparenţă, prin care nu străbate lumina. ♢ dens, de nepătruns. ♢ lipsit de strălucire, întunecat, înnorat, întunecos. 2. (fig.) lipsit de inteligenţă; mărginit, obtuz. (< fr. opaque, lat. opacus)
(Marele dicţionar de neologisme)
OPACI- elem. „opacitate”. (< fr. opaci-, cf. lat. opacus, întunecat)
(Marele dicţionar de neologisme)
opác (nestrăveziu) adj. m., pl. opáci; f. sg. opácă, pl. opáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
opác (cui) s. n., pl. opáce
(Dicţionar ortografic al limbii române)
opăcí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. opăcésc, imperf. 3 sg. opăceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. opăceáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
opăcí, opăcésc, vb. IV (reg.) 1. a împiedica, a reţine, a stingheri. 2. a induce în eroare, a deruta, a necăji, a năuci, a zăpăci. 3. a linişti, a potoli, a domoli. 4. a obosi, a se istovi. 5. a poci, a urâţi.
(Dicţionar de arhaisme şi regionalisme)
Sinonime:
OPÁC adj. mat, netransparent, (înv.) nepreveziu. (Material textil ~.)
(Dicţionar de sinonime)
OPÁC adj. v. mărginit.
(Dicţionar de sinonime)
OPÁC s. v. strapazan, ujbă.
(Dicţionar de sinonime)
OPÁCĂ s. v. lopată, ramă, vâslă.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Opac ≠ transparent, străveziu
(Dicţionar de antonime)