oponentă

OPONÉNT, -Ă, oponenţi, -te, s.m. şi f. Persoană care îşi exercită dreptul de opoziţie; opozant. – Din germ. Opponent.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OPONÉN//T ~tă (~ţi, ~te) m. şi f. Persoană care face parte dintr-o opoziţie. /<germ. Opponent
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OPONÉNT s.m. Cel care face opoziţie; opozant. [Pl. -nţi. / cf. germ. Opponent, it. opponente].
(Dicţionar de neologisme)

OPONÉNŢĂ s.f. Opoziţie. [Et. incertă].
(Dicţionar de neologisme)

OPONÉNT, -Ă s. m. f. cel care face opoziţie; opozant. (< germ. Opponent, it. opponente)
(Marele dicţionar de neologisme)

OPONÉNŢĂ s. f. opoziţie. (< engl. opponency)
(Marele dicţionar de neologisme)

oponént s. m., pl. oponénţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

oponéntă s. f., pl. oponénte
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
OPONÉNT s. opozant, opoziţionist.
(Dicţionar de sinonime)