oprește dex - definiţie, sinonime, conjugare
OPRÍ, opresc, vb. IV. 1. Tranz. A întrerupe (brusc) o mişcare, o acţiune, un proces, un fenomen în desfăşurare, a face să înceteze, să stea pe loc; a stăvili, a curma. ♦ Refl. A conteni, a înceta, a stagna. 2. Intranz. şi refl. A sta pe loc; p. ext. a întârzia, a poposi, a zăbovi. ♦ Tranz. A întrerupe din mers o fiinţă, un vehicul; a face să stea pe loc. ♢ Expr. A opri calea (cuiva) sau a-i fi oprită calea = a sta în calea cuiva; a împiedica pe cineva (din drum). ♦ Tranz. A reţine (prin rugăminţi) pe cineva undeva, a-l determina să rămână. ♦ Tranz. A reţine cu forţa, a sechestra; a aresta. 3. Tranz. A reţine pentru sine, a pune deoparte, a-şi însuşi un obiect, o valoare etc. ♦ A rezerva, a reţine (pentru mai târziu) locuri, bilete etc. 4. Refl. A se aşeza (temporar), a se stabili, a se fixa undeva. ♦ A-şi îndrepta ochii, privirea, atenţia etc. asupra unui lucru, asupra unei probleme etc.; a se concentra asupra unui punct, asupra unei chestiuni etc. care merită atenţie; a insista. 5. Tranz. A împiedica de la o acţiune, a nu îngădui, a nu permite; a interzice. ♦ Refl. A se stăpâni, a se înfrâna, a se abţine de la ceva. [Imper. sg. şi: (reg.) opreá] – Din sl. oprĕti.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OPR//Í ~ésc tranz. 1) A face să se oprească. 2) A pune deoparte (pentru sine sau pentru altcineva). 3) (despre legi, reguli, dispoziţii etc.) A pune sub interdicţie; a interzice. [Sil. o-pri] /<sl. oprĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OPR//Í mă ~ésc intranz. 1) A-şi întrerupe mişcarea sau funcţionarea. 2) A poposi pentru un anumit timp; a se aşeza temporar undeva. 3) A-şi înfrâna pornirile; a se reţine; a se înfrâna; a se stăpâni; a se controla. [Sil. o-pri] /<sl. oprĕti
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

oprí (oprésc, oprít), vb. – 1. A reţine, a para. – 2. A reţine, a conţine, a supune, a constrînge. – 3. A interzice. – 4. A invita, a găzdui. – 5. A deduce, a conchide. – 6. A închide, a pune în închisoare. – 7. (Vb. refl.) A înceta, a zăbovi, a se întrerupe. Sl. opreti (Miklosich, Slaw. Elem., 34; Cihac, II, 229), cf. ceh. opreti „a susţine” şi opor. – Der. opreală, s.f. (oprire, popas; încetare, sfîrşit; închisoare); oprelişte, s.f. (înv., oprire, detenţie; înv., prohibiţie); oprea, interj. (stai, opreşte-te!); oprelnic, adj. (represiv); opritor, adj. (înv., protector, susţinător); opritoare, s.f. (piedică, obstacol); opritură, s.f. (interdicţie; pădure în care e oprită tăierea copacilor).
(Dicţionarul etimologic român)

oprí vb. (sil -pri), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. oprésc, imperf. 3 sg. opreá; conj. prez. 3 sg. şi pl. opreáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OPRÉŞTE interj. 1. v. stop! 2. ho.
(Dicţionar de sinonime)

OPRÍ vb. I. 1. a sta, (înv. şi reg.) a se sprijini, (înv.) a se popri. (A mers ce-a mers, apoi s-a ~.) 2. v. poposi. 3. a poposi, (înv.) a conăci. (S-a ~ la un han.) 4. v. abate. 5. v. stabili. 6. v. staţiona. 7. v. stopa. 8. v. frâna. 9. v. sta. 10. v. închide. II. 1. v. înceta. 2. a conteni, a înceta, a (se) întrerupe, a părăsi. (Au ~ lucrul în semn de protest.) 3. a(-şi) înceta, a(-şi) întrerupe, a(-şi) sista, a(-şi) suspenda. (Uzina şi-a ~ activitatea.) 4. a conteni, a înceta, a se întrerupe, (Mold. şi Bucov.) a stâmpi, (înv.) a pristoi. (S-a ~ din cântat, din citit, cu vorba.) 5. a se curma, a înceta, a se întrerupe, (fig.) a se frânge. (Cântecul s-a ~ brusc.) 6. a (se) curma, a (se) întrerupe, (fig.) a (se) tăia. (I s-a ~ respiraţia, de emoţie.) 7. v. curma. 8. a se întrerupe, (înv.) a se zăticni. (S-a ~ din mâncat.) III. 1. v. împiedica. 2. a împiedica, a reţine, (înv. şi reg.) a popri, (înv.) a apăra. (Nu-l pot ~ să...) 3. v. reţine. 4. v. abţine. IV. 1. a păstra, a reţine, a rezerva. (Ţi-am ~ bilete la spectacol.) 2. v. reţine. 3. a păstra, a rezerva, a ţine. (I-a ~ loc la rând.) v. 1. a interzice. (Te ~ să te mai duci acolo!) 2. v. prohibi. 3. v. interzice.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A (se) opri ≠ a (se) porni
(Dicţionar de antonime)

A opri ≠ a permite
(Dicţionar de antonime)

A se opri ≠ a continua, a se mişca
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: op opr opre opres oprest

Cuvinte se termină cu literele: te ste este reste preste