OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forţă), a pune piedici, a ţine piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune faţă în faţă două sau mai multe fiinţe sau lucruri pentru a scoate în evidenţă, prin comparaţie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi aşezat, într-o figură geometrică, în faţa altui unghi sau în faţa uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi aşezat în faţa altei laturi sau în faţa unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. şi: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OPÚNE opún tranz. (fiinţe, lucruri, acţiuni etc.) A pune faţă-n faţă (pentru a evidenţia deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi aşezat în faţa altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
opúne (n, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s.m., din fr. opposant; opoziţi(un)e, s.f., din fr. opposition; opoziţionist, adj., din fr. oppositionniste.
(Dicţionarul etimologic român)
OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune faţă în faţă, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
opúne vb. pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendinţe care se ~.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A OPÚNE opún tranz. (fiinţe, lucruri, acţiuni etc.) A pune faţă-n faţă (pentru a evidenţia deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
opúne (n, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s.m., din fr. opposant; opoziţi(un)e, s.f., din fr. opposition; opoziţionist, adj., din fr. oppositionniste.
(Dicţionarul etimologic român)
OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune faţă în faţă, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)
(Marele dicţionar de neologisme)
opúne vb. pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendinţe care se ~.)
(Dicţionar de sinonime)