opus dex - definiţie, sinonime, conjugare
OPÚNE, opún, vb. III. 1. Tranz. A pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. ♦ Refl. A se împotrivi (rezistând sau făcând uz de forţă), a pune piedici, a ţine piept; a zădărnici. 2. Tranz. A pune faţă în faţă două sau mai multe fiinţe sau lucruri pentru a scoate în evidenţă, prin comparaţie, deosebirile dintre ele. 3. Refl. (Despre unghiuri) A fi aşezat, într-o figură geometrică, în faţa altui unghi sau în faţa uneia dintre laturi; (despre laturi) a fi aşezat în faţa altei laturi sau în faţa unuia dintre unghiuri. [Prez. ind. şi: (reg.) opúi] – Din lat. opponere, fr. opposer (după pune).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓPUS1, opusuri, s.n. (Muz.) Termen care denumeşte, împreună cu un număr de clasificare, o operă a unui compozitor, potrivit succesiunii cronologice a lucrărilor sale. [Scris şi (prescurtat): op] – Din fr. opus, germ. Opus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

OPÚS2, -Ă, opuşi, -se, adj. 1. Care este aşezat în faţa cuiva sau a ceva, în partea dimpotrivă; p. ext. (despre fenomene, caractere, legi) care nu se poate împăca cu altul; contrar, potrivnic. ♦ (Substantivat, n. art.) Ceea ce se opune altuia. 2. (Mat.; despre unghiuri) Care este aşezat, într-o figură geometrică, în faţa altui unghi sau în faţa uneia dintre laturi; (despre laturi) care este aşezat în faţa altei laturi sau în faţa unuia dintre unghiuri. – V. opune.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A OPÚNE opún tranz. (fiinţe, lucruri, acţiuni etc.) A pune faţă-n faţă (pentru a evidenţia deosebirea dintre ele sau pentru a demonstra incompatibilitatea lor); a contrapune. /<lat. opponere, fr. opposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A SE OPÚNE mă opún intranz. 1) A nu cădea de acord, ripostând; a fi împotrivă; a se împotrivi. 2) (despre unghiuri sau despre laturi) A fi aşezat în faţa altui unghi sau a altei laturi. /<lat. opponere, fr. opposer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓPUS ŭri n. Creaţie muzicală care poartă un anumit număr de ordine în succesiunea cronologică a lucrărilor unui compozitor. /<fr. opus, germ. Opus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

OPÚ//S ~să (~şi, ~se) şi substantival v. A OPUNE şi A SE OPUNE.În direcţie ~să în sens invers. /v. a (se) opune
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

opúne (n, opús), vb. – A (se) împotrivi. Lat. opponere (sec. XIX), adaptat la conj. lui pune. – Der. opozant, s.m., din fr. opposant; opoziţi(un)e, s.f., din fr. opposition; opoziţionist, adj., din fr. oppositionniste.
(Dicţionarul etimologic român)

ÓPUS s.n. Bucată muzicală a unui compozitor care poartă un anumit număr de clasificare, dat după succesiunea cronologică a lucrărilor acestuia. [< lat. opus, cf. germ. Opus].
(Dicţionar de neologisme)

OPÚNE vb. I. tr. 1. a pune în faţa cuiva sau a ceva, ca împotrivire, un lucru, un argument etc. 2. a pune faţă în faţă, a compara. II. refl. a se împotrivi. (< lat. opponere, după fr. opposer)
(Marele dicţionar de neologisme)

ÓPUS s. n. termen pentru catalogarea şi numerotarea cronologică a lucrărilor unui compozitor. (< lat. opus, germ. Opus)
(Marele dicţionar de neologisme)

opúne vb. pune
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ópus s. n., pl. ópusuri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
OPÚNE vb. 1. v. împotrivi. 2. a se înfrunta, (fig.) a se ciocni. (Se ~ interese antagonice.) 3. a se contrazice, (fig.) a se ciocni. (Tendinţe care se ~.)
(Dicţionar de sinonime)

OPÚS adj. 1. advers, contrar, dimpotrivă, potrivnic, (înv.) împotrivit, opozit. (În partea ~ a dealului.) 2. v. invers. 3. v. antitetic. 4. v. antagonist. 5. v. contradictoriu. 6. v. contrastant.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: op opu

Cuvinte se termină cu literele: us pus