orândă

ORẤND s.m. v. orândă¹.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORẤNDĂ¹, orânde, s.f. (Pop.) 1. Soartă, ursită, destin. ♦ Persoană menită să devină soţul (sau soţia) cuiva; ursit. 2. Obicei, datină. [Var.: orấnd s.m.] – Din orândui (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORẤNDĂ², orânzi, s.f. (Înv. şi reg.) 1. Cârciumă rurală (luată cu arendă de la proprietarul moşiei); han. 2. Arendă. [Pl. şi: orânde] – Din ucr. orenda.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORÂN//DĂ ~zi f. înv. 1) Cârciumă sătească (ţinută în arendă). /<ucr. orenda
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

orîndă (-de), s.f. – 1. Soartă, ursită, destin. – 2. Ordin, stil, mod. – Var. orînd. Sl. urędu „ordin” (Cihac, II, 313; Conev 88); cf. rînd şi slov. ured(a). – Der. orîndui, vb. (a ordona, a regla, a dispune), din sl. uręditi, cf. rîndui; orînduială, s.f. (ordin, dispoziţie); orînduitor, adj. (organizator).
(Dicţionarul etimologic român)

orândă (soartă, datină) s. f., g.-d. art. orândei; pl. orânde
(Dicţionar ortografic al limbii române)

orândă (han, arendă) s. f., g.-d. art. orânzii; pl. orânzi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ORÂNDĂ s. v. arendă, datină, destin, fatalitate, fel, menire, noroc, obicei, predestinare, rânduială, soartă, tradiţie, ursită, uz, uzanţă, zodie.
(Dicţionar de sinonime)