orăcăire dex - definiţie, sinonime, conjugare
ORĂCĂÍ, pers. 3 orắcăie, vb. IV. Intranz. (Despre broaşte) A scoate strigătul caracteristic speciei. ♦ (Fam.; despre copiii mici) A plânge, a scânci. [Prez. ind. pers. 3 şi: orăcăieşte] – Orac + suf. -ăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORĂCĂÍRE, orăcăiri, s.f. Acţiunea de a orăcăi şi rezultatul ei; orăcăit. ♦ (Fam.) Scâncet de copil mic. – V. orăcăi.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

A ORĂCĂ//Í pers.3 ~iéşte intranz. 1) (de-spre broaşte) A scoate sunete monotone, re-petate şi răsunătoare, caracteristice speciei; a face „orac-orac”. /orac + suf. ~ăi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

orăcăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. şi pl. orăcăie, imperf. 3 sg. orăcăiá
(Dicţionar ortografic al limbii române)

orăcăíre s. f., g.-d. art. orăcăírii; pl. orăcăíri
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORĂCĂÍ vb. a ocăcăi, (rar) a miorcăi, (reg.) a măcăi, a miorcoti, a răcăni. (Broasca ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ORĂCĂÍ vb. v. miorcăi, plânge, scânci, smiorcăi.
(Dicţionar de sinonime)

ORĂCĂÍRE s. v. orăcăit.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: or ora orac oraca oracai

Cuvinte se termină cu literele: re ire aire caire acaire