oracular

ORACULÁR, -Ă, oraculari, -e, adj. (Rar) care aparţine oracolului, privitor la oracol. – Oracul + suf. -ar.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORACULÁR ~ă (~i, ~e) Care ţine de oracol; propriu oracolului. Ton ~. /oracul + suf. ~ar
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORACULÁR, -Ă adj. (Rar) Referitor la oracol, de oracol. [Cf. it. oracolare].
(Dicţionar de neologisme)

ORACULÁR, -Ă adj. de oracol. (< fr. oraculaire)
(Marele dicţionar de neologisme)

oraculár adj. m., pl. oraculári; f. sg. oraculáră, pl. oraculáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)