orbeți dex - definiţie, sinonime, conjugare
ORBÉŢ, ORBEÁŢĂ, orbeţi, -e, adj., s. 1. Adj., s.m. şi f. (Fiinţă) care nu vede bine sau nu vede deloc; p. ext. cerşetor (orb2). ♢ Expr. A se bate ca orbeţii = a se încăiera aprig, a se bate rău, fără a se uita unde lovesc. 2. S.m. Mamifer din ordinul rozătoarelor, asemănător cu cârtiţa, cu ochii ascunşi sub piele, care trăieşte sub pământ şi se hrăneşte cu rădăcini; căţelul-pământului (Spalax microphtalmus). [Var.: orbéte s.m.] – Orb + suf. -eţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORBÉTE s.m. v. orbeţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORB//ÉŢ ~eáţă (~éţi, ~éţe) m. şi f. 1) Fiinţă care nu vede (bine sau deloc). ♢ A se bate ca ~eţii a se bate tare, lovind unde se nimereşte. 2) rar Cerşetor orb. /orb + suf. ~eţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORBÉTE ~ m. Mamifer rozător subteran asemănător cu cârtiţa; ţâncul-pământului. /orb + suf. ~et
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORBEŢÍ, orbeţesc, vb. IV. Refl. (Reg.) A se milogi, a cerşi. – Din orbeţ.
(Dicţionarul limbii române moderne)

orbéţ adj. m., (persoană) s. m., pl. orbéţi; f. sg. orbeáţă, pl. orbéţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

orbéte (zool.) s. m., pl. orbéţi
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORBÉŢ adj., s. v. nevăzător, orb.
(Dicţionar de sinonime)

ORBÉŢ s. v. cârtiţă, sobol.
(Dicţionar de sinonime)

ORBÉTE s. (ZOOL.; Spalax microphthalmus) (pop.) căţelul-pământului, (reg.) grivan, porcuţ, şuiţă, tocăniţă, ţâncul-pământului, (Munt. şi Transilv.) sobol, şomâc.
(Dicţionar de sinonime)

ORBÉTE s. v. derbedeu, lepădătură, lichea, netrebnic, puşlama, scârnăvie, secătură.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: or orb orbe orbet

Cuvinte se termină cu literele: ti eti beti rbeti