orbesc dex - definiţie, sinonime, conjugare
ORBÉSC, ORBEÁSCĂ, orbeşti, adj. 1. Care aparţine orbului2, de orb2. 2. Fig. (Despre acţiuni şi sentimente) Care se manifestă orbeşte, nechibzuit, nesocotit, fără discernământ, lipsit de raţiune; necugetat. ♦ Peste măsură de mare; exagerat, exorbitant. – Orb2 + suf. -esc.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-şi pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-şi piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ♢ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbeşti un şoarece = foarte puţin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-şi piardă raţiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înşela, a amăgi pe cineva, a minţi. – Din orb2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORB//ÉSC ~eáscă (~éşti) 1) Care este caracteristic pentru orbi; propriu orbilor. 2) fig. (despre manifestările oamenilor) Care se produce fără participarea activă a raţiunii; mecanic; maşinal; Supunere ~ească. /orb + suf. ~esc
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acţiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acţiunea unor factori frapanţi. /Din orb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

orbésc adj. m., f. orbeáscă; pl. m. şi f. orbéşti
(Dicţionar ortografic al limbii române)

orbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. orbeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
A orbi ≠ a vedea
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: or orb orbe orbes

Cuvinte se termină cu literele: sc esc besc rbesc