ORB1 s.n. (În sintagma) Orbul găinilor (sau găinii) = numele popular al unei boli de ochi care se manifestă prin imposibilitatea de a vedea seara după apusul soarelui; p. ext. miopie. ♢ Expr. A avea orbul găinilor = a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. – Din orbi (derivat regresiv).
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simţul văzului, care nu vede (deloc). ♢ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care şovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acţioneze fără discernământ; a cărui raţiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligenţă, de reflecţie, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Duşumea oarbă = duşumea de scânduri brute aşezate distanţat, peste care se montează parchetul. Cartuş orb = cartuş fără proiectil, folosit la exerciţii, la parade, la demonstraţii etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puţ orb = puţ de mină care nu are ieşire directă la suprafaţă. – Lat. orbus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORBÍ, orbesc, vb. IV. 1. Intranz. A deveni orb2, a-şi pierde vederea. ♦ Tranz. A face pe cineva să-şi piardă vederea; a scoate cuiva ochii. ♢ Expr. (Nici cât sau măcar) să orbeşti un şoarece = foarte puţin; deloc. ♦ Tranz. A tulbura vederea, a lua ochii. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-şi piardă raţiunea, clarviziunea, a-l face să nu mai judece obiectiv. ♦ A înşela, a amăgi pe cineva, a minţi. – Din orb2.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORB1 n. : ~ul găinilor boală constând în diminuarea sau pierderea vederii în condiţii de iluminare redusă. ♢ A avea ~ul găinilor a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. /v. a orbi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORB2 oárbă (orbi, oárbe) 1) şi substantival (despre fiinţe) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ♢ A se ţine (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui că s-a făcut lumină pe cel prost în zadar îl povăţuieşti. 2) fig. Care este lipsit de lumină; cufundat în întuneric; obscur. ♢ Fereastră oarbă adâncitură în perete, sub formă de fereastră, făcută în scop decorativ. Cameră oarbă cameră fără ferestre. Cartuş ~ cartuş cu exploziv, dar fără glonţ; cartuş fals. 3) fig. (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de raţiune, de judecată. Supunere oarbă. Încredere oarbă. /<lat. orbus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acţiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acţiunea unor factori frapanţi. /Din orb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S.m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 şi Cah. S. Puşcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Puşcariu 1224, Candrea-Dens. şi Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s.f. (căutare pe dibuite); orbeşte, adv. (ca orbii); orbeţ, s.m. (orb, cerşetor orb; Mold., cîrtiţă) cu suf. -ete, sau -eţ, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s.f. (lipsă de vedere); orbiş, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s.f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s.f. (înv., orbire).
(Dicţionarul etimologic român)
URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului şi a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetăţii şi omenirii].
(Dicţionar de neologisme)
chior în ţara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alţii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
şárpe-orb (miriapod) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
orb adj. m., pl. orbi; f. sg. oárbă, pl. oárbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
orb s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bába -oárba s. f. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
orbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. orbeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORBUL GĂÍNILOR s. v. cecitate diurnă, hemeralopie.
(Dicţionar de sinonime)
ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeţ. (Asociaţia ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.)
(Dicţionar de sinonime)
ORB adj. v. complet, deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, sărac, slab, total.
(Dicţionar de sinonime)
ORB s. v. cârtiţă, sobol.
(Dicţionar de sinonime)
CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)
ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Orb ≠ văzător
(Dicţionar de antonime)
A orbi ≠ a vedea
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORB2, OÁRBĂ, orbi, oarbe, adj. 1. (Adesea substantivat) Lipsit de simţul văzului, care nu vede (deloc). ♢ Expr. A nimerit orbul Brăila sau nimeresc orbii Suceava, se spune pentru a încuraja pe cel care şovăie să se ducă într-un loc necunoscut de teamă că nu va nimeri. A se bate ca orbii = a se bate foarte tare. 2. Fig. Care nu admite alte păreri, 3. Fig. Care pare să acţioneze fără discernământ; a cărui raţiune e întunecată, tulburată de o pasiune, lipsit de clarviziune; p. ext. de temut, fioros. ♦ Complet, total. ♦ Care denotă lipsă de inteligenţă, de reflecţie, de perspicacitate. 4. Fig. Lipsit de lumină; întunecos, întunecat. 5. (În sintagmele) Fereastră oarbă sau geam orb = adâncitură în perete, de forma unei ferestre, făcută cu scop arhitectonic. Sobă oarbă = motiv ornamental de forma unei sobe; sobă care are gura în a doua cameră. Duşumea oarbă = duşumea de scânduri brute aşezate distanţat, peste care se montează parchetul. Cartuş orb = cartuş fără proiectil, folosit la exerciţii, la parade, la demonstraţii etc. Cameră oarbă = cameră fără ferestre, destinată unor scopuri speciale (în fizică, în medicină etc.). Puţ orb = puţ de mină care nu are ieşire directă la suprafaţă. – Lat. orbus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORB1 n. : ~ul găinilor boală constând în diminuarea sau pierderea vederii în condiţii de iluminare redusă. ♢ A avea ~ul găinilor a nu vedea sau a nu observa un obiect aflat foarte aproape. /v. a orbi
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORB2 oárbă (orbi, oárbe) 1) şi substantival (despre fiinţe) Care nu vede cu amândoi ochii. Cal ~. Alfabet pentru orbi. ♢ A se ţine (de ceva) ca ~ul de gard a urma întru totul modelul imitat. ~ului degeaba îi spui că s-a făcut lumină pe cel prost în zadar îl povăţuieşti. 2) fig. Care este lipsit de lumină; cufundat în întuneric; obscur. ♢ Fereastră oarbă adâncitură în perete, sub formă de fereastră, făcută în scop decorativ. Cameră oarbă cameră fără ferestre. Cartuş ~ cartuş cu exploziv, dar fără glonţ; cartuş fals. 3) fig. (despre persoane şi despre manifestările lor) Care vădeşte lipsă de raţiune, de judecată. Supunere oarbă. Încredere oarbă. /<lat. orbus
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A ORBÍ orbésc 1. intranz. A deveni orb; a pierde vederea. 2. tranz. 1) A face să devină orb; a face să piardă vederea. 2) (persoane) A supune acţiunii unei lumini puternice. 3) fig. A face să piardă clarviziunea sub acţiunea unor factori frapanţi. /Din orb
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orb (oárbă), adj. – 1. Fără vedere. – 2. (Banat, Trans.) Chior. – 3. (S.m.) Cecitate, orbire. Lat. orbus (Diez, I, 295; Densusianu, Hlr., 193; Puşcariu 1223; Candrea-Dens., 1284; REW 6086), cf. alb. verb, vegl. vuarb, it. orbo (It. de N orp, calabr. orvu), v. fr., cat. orb. Pentru răspîndirea rom., cf. Gamillscheg, Differenzierung, 34 şi Cah. S. Puşcariu, I, 10; pentru sensul 2 din rom. cf. ALR, I, 67. Der. orbecăi (var. orbăcăi, orbeca), vb. (a merge pe dibuite), cu suf. expresiv -căi (după Scriban este doar un cuvînt expresiv; după Puşcariu 1224, Candrea-Dens. şi Candrea, din lat. *orbicare); orbecăială (var. orbăcăială), s.f. (căutare pe dibuite); orbeşte, adv. (ca orbii); orbeţ, s.m. (orb, cerşetor orb; Mold., cîrtiţă) cu suf. -ete, sau -eţ, cf. fr. orvet; orbi, vb. (a pierde văzul; a fascina); orbie, s.f. (lipsă de vedere); orbiş, adv. (ca orbii); orbitor, adj. (care ia văzul, fascinează); orbitură, s.f. (înv., lipsă de vedere); orbiciune, s.f. (înv., orbire).
(Dicţionarul etimologic român)
URBI ET ORBI loc. adv. 1. (Bis.) Formulă de adresare a decretelor Vaticanului şi a mesajelor papale. 2. (Fig.) Adresat tuturor, din orice loc. [< lat. urbi et orbi – cetăţii şi omenirii].
(Dicţionar de neologisme)
chior în ţara orbilor expr. (peior.) mai bun decât alţii în condiţiile unei concurenţe foarte slabe. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar de argou al limbii române, Editura Niculescu, 2007)
(Alte dicţionare)
şárpe-orb (miriapod) s. m.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
orb adj. m., pl. orbi; f. sg. oárbă, pl. oárbe
(Dicţionar ortografic al limbii române)
orb s. n.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
bába -oárba s. f. art.
(Dicţionar ortografic al limbii române)
orbí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. orbésc, imperf. 3 sg. orbeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. orbeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORBUL GĂÍNILOR s. v. cecitate diurnă, hemeralopie.
(Dicţionar de sinonime)
ORB adj., s. 1. adj., s. nevăzător, (pop.) chior, orbeţ. (Asociaţia ~ilor.) 2. adj. întunecat, întunecos. (Felinare oarbe.)
(Dicţionar de sinonime)
ORB adj. v. complet, deplin, desăvârşit, infinit, nemărginit, sărac, slab, total.
(Dicţionar de sinonime)
ORB s. v. cârtiţă, sobol.
(Dicţionar de sinonime)
CALEA-ÓRBILOR s. v. calea lactee, calea-laptelui.
(Dicţionar de sinonime)
ORBÍ vb. (pop.) a chiorî, (înv.) a (se) întuneca. (Lumina puternică m-a ~.)
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
Orb ≠ văzător
(Dicţionar de antonime)
A orbi ≠ a vedea
(Dicţionar de antonime)