orbie
ORBÍE s.f. (Pop.) Starea celui orb2 (1), lipsa vederii. ♦ Fig. Inconştienţă, orbire. – Orb2 + suf. -ie.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORBÍE f. 1) Lipsă de vedere (totală sau parţială). 2) fig. Întunecare a minţii; lipsă de judecată. /orb + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orbíe s. f., art. orbía, g.-d. orbíi, art. orbíei
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORBÍE f. 1) Lipsă de vedere (totală sau parţială). 2) fig. Întunecare a minţii; lipsă de judecată. /orb + suf. ~ie
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Dicţionar ortografic al limbii române)