orbălţi
[Conjugare]
ORBĂLŢÍ, orbălţesc, vb. IV. Tranz. şi refl. (Reg.) A (se) îmbolnăvi de orbalţ; a (se) umfla din cauza orbalţului. – V. orbalţ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ORBĂLŢ//Í ~ésc tranz. pop. A face să se orbălţească. /Din orbalţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ORBĂLŢ//Í mă ~ésc intranz. pop. A se îmbolnăvi de orbalţ. /Din orbalţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orbălţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. orbălţésc, imperf. 3 sg. orbălţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. orbălţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ORBĂLŢ//Í ~ésc tranz. pop. A face să se orbălţească. /Din orbalţ
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orbălţí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. orbălţésc, imperf. 3 sg. orbălţeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. orbălţeáscă
(Dicţionar ortografic al limbii române)