orbălțitură

ORBĂLŢITÚRĂ, orbălţituri, s.f. (Reg.) Orbalţ (1). [Var.: orbălţătúră s.f.] – Orbălţi + suf.-tură.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

orbălţitúră s. f., g.-d. art. orbălţitúrii; pl. orbălţitúri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Cuvinte care încep cu literele: or orb orba orbal orbalt

Cuvinte se termină cu literele: ra ura tura itura titura