ordin
[Sinonime]
ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispoziţie obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziţia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziţie. ♦ (Concr.) Act care conţine o dispoziţie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unităţi militare se adresează întregii unităţi în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziţie scrisă a unei autorităţi militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeşte o însărcinare oficială; delegaţie. Ordin de plată = dispoziţie dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoraţie superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie şi în botanică, superioară familiei şi inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios şi regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susţine o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acţiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanţă). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÓRDIN1 ~e n. Dispoziţie, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizaţi; poruncă; comandă. ♢ La ~ele cuiva la dispoziţia cuiva. ~ de plată dispoziţie în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÓRDIN2 ~e n. Decoraţie guvernamentală superioară medaliei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÓRDIN3 ~e n. 1) Treaptă într-o ierarhie; rang. De prim ~. 2) biol. Categorie sistematică inferioară clasei şi superioară familiei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÓRDIN4 ~e n. 1) (în Europa medievală) Comunitate monaho-cavalerească, care lua parte la acţiuni războinice. 2) Societate se-cretă. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
órdin (órdine), s.n. – Poruncă, comandament. It. ordine. E dubletul lui ordine, s.f. (rînduială), din lat. ordinem (sec. XIX). – Der. (din fr.) ordinal, adj.; ordinar, adj. (curent, vulgar); ordinanţă, s.f., din pol. ordynans (Tiktin), sec. XVIII, înv.; ordona, vb.; ordonanţă, s.f., din germ. Ordonnanz, cf. rus. orodonanc; ordonator, s.m.; ordonanţa, vb. (a da, a emite un act); coordona, vb.; dezordine, s.f.; dezordona, vb.; subordina (var. subordona) vb., din fr. subordonner.
(Dicţionarul etimologic român)
ÓRDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decoraţie; distincţie conferită de stat. 4. Dispoziţie de plată (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar între clasă şi familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, încât să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ♢ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].
(Dicţionar de neologisme)
ÓRDIN s. n. 1. dispoziţie obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare şi de activitate; cin, tagmă. ♢ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♢ societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decoraţie superioară medaliei. 4. dispoziţie de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă şi familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuaţii algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluţie) într-o ecuaţie algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli. 8. rang. categorie. o de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)
(Marele dicţionar de neologisme)
órdin s. n., pl. órdine
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÓRDIN s. I. 1. v. dispoziţie. 2. v. comandă. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin călugăresc v. congregaţie; ordin monahal v. congregaţie.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ÓRDIN1 ~e n. Dispoziţie, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizaţi; poruncă; comandă. ♢ La ~ele cuiva la dispoziţia cuiva. ~ de plată dispoziţie în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÓRDIN3 ~e n. 1) Treaptă într-o ierarhie; rang. De prim ~. 2) biol. Categorie sistematică inferioară clasei şi superioară familiei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ÓRDIN4 ~e n. 1) (în Europa medievală) Comunitate monaho-cavalerească, care lua parte la acţiuni războinice. 2) Societate se-cretă. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
órdin (órdine), s.n. – Poruncă, comandament. It. ordine. E dubletul lui ordine, s.f. (rînduială), din lat. ordinem (sec. XIX). – Der. (din fr.) ordinal, adj.; ordinar, adj. (curent, vulgar); ordinanţă, s.f., din pol. ordynans (Tiktin), sec. XVIII, înv.; ordona, vb.; ordonanţă, s.f., din germ. Ordonnanz, cf. rus. orodonanc; ordonator, s.m.; ordonanţa, vb. (a da, a emite un act); coordona, vb.; dezordine, s.f.; dezordona, vb.; subordina (var. subordona) vb., din fr. subordonner.
(Dicţionarul etimologic român)
ÓRDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decoraţie; distincţie conferită de stat. 4. Dispoziţie de plată (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar între clasă şi familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, încât să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ♢ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].
(Dicţionar de neologisme)
ÓRDIN s. n. 1. dispoziţie obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare şi de activitate; cin, tagmă. ♢ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♢ societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decoraţie superioară medaliei. 4. dispoziţie de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă şi familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuaţii algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluţie) într-o ecuaţie algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli. 8. rang. categorie. o de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)
(Marele dicţionar de neologisme)
órdin s. n., pl. órdine
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ÓRDIN s. I. 1. v. dispoziţie. 2. v. comandă. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin călugăresc v. congregaţie; ordin monahal v. congregaţie.
(Dicţionar de sinonime)