ordine dex - definiţie, sinonime, conjugare
ÓRDIN, ordine, s.n. 1. Dispoziţie obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ♢ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziţia cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziţie. ♦ (Concr.) Act care conţine o dispoziţie cu caracter obligatoriu. ♢ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unităţi militare se adresează întregii unităţi în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziţie scrisă a unei autorităţi militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primeşte o însărcinare oficială; delegaţie. Ordin de plată = dispoziţie dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decoraţie superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie şi în botanică, superioară familiei şi inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios şi regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susţine o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acţiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanţă). ♢ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓRDINE, ordini, s.f. 1. Dispoziţie, succesiune regulată cu caracter spaţial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înşiruire, rând, rânduire, orânduială. ♢ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmează să fie discutate într-o şedinţă, într-o adunare. ♢ Loc. adj. şi adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlvă; important. 2. Aşezare a unor obiecte potrivit unor cerinţe de ordin practic şi estetic, rânduială; p. ext. conformitate cu o cerinţă, cu o normă, cu o disciplină, cu o regulă. ♢ Loc. adv. În ordine = aşa cum se cuvine; în regulă. ♢ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ♢ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială, respectul instituţiilor sociale stabilite. ♢ Ordine publică = ordine politică, economică şi socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme şi măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta şi se traduce prin funcţionarea normală a aparatului de stat, menţinerea liniştii cetăţenilor şi a respectării drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓRDIN1 ~e n. Dispoziţie, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizaţi; poruncă; comandă. ♢ La ~ele cuiva la dispoziţia cuiva. ~ de plată dispoziţie în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓRDIN2 ~e n. Decoraţie guvernamentală superioară medaliei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓRDIN3 ~e n. 1) Treaptă într-o ierarhie; rang. De prim ~. 2) biol. Categorie sistematică inferioară clasei şi superioară familiei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓRDIN4 ~e n. 1) (în Europa medievală) Comunitate monaho-cavalerească, care lua parte la acţiuni războinice. 2) Societate se-cretă. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓRDIN//E f. 1) Stare de orânduială şi de sistematizare; organizare armonioasă. 2) Succesiune regulată a lucrurilor. ♢ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie să fie discutate într-o şedinţă sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regulă sau normă după care se înfăptuieşte ceva. ♢ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva să respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a încălcat. 4) Mod de organizare a vieţii politice, eco-nomice şi sociale a unui stat; regim.~ publică stare care asigură activitatea normală a organelor de stat şi a celor publice, respectarea drepturilor cetăţenilor şi paza proprietăţii obşteşti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate şi finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

órdin (órdine), s.n. – Poruncă, comandament. It. ordine. E dubletul lui ordine, s.f. (rînduială), din lat. ordinem (sec. XIX). – Der. (din fr.) ordinal, adj.; ordinar, adj. (curent, vulgar); ordinanţă, s.f., din pol. ordynans (Tiktin), sec. XVIII, înv.; ordona, vb.; ordonanţă, s.f., din germ. Ordonnanz, cf. rus. orodonanc; ordonator, s.m.; ordonanţa, vb. (a da, a emite un act); coordona, vb.; dezordine, s.f.; dezordona, vb.; subordina (var. subordona) vb., din fr. subordonner.
(Dicţionarul etimologic român)

ÓRDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decoraţie; distincţie conferită de stat. 4. Dispoziţie de plată (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar între clasă şi familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli, încât să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ♢ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].
(Dicţionar de neologisme)

ÓRDINE s.f. 1. Dispoziţie, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, făcut după anumite reguli etc.; organizare, înşiruire. ♢ Ordine de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o şedinţă. 2. Rânduială, regulă, disciplină. 3. Orânduire, regim, organizare (socială, economică etc.). [Gen. -nii, var. ordin s.n. / cf. lat. ordo, it. ordine].
(Dicţionar de neologisme)

ÓRDIN s. n. 1. dispoziţie obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare şi de activitate; cin, tagmă. ♢ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♢ societate, asociaţie în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decoraţie superioară medaliei. 4. dispoziţie de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă şi familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuaţii algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluţie) într-o ecuaţie algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse şi proporţionate după anumite reguli. 8. rang. categorie. o de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)
(Marele dicţionar de neologisme)

ÓRDINE s. f. 1. dispoziţie, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, după anumite reguli etc.; organizaţie, înşiruire. o ~ de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o şedinţă. 2. principiu de cauzalitate a lumii, lege proprie naturii. ♢ rânduială, regulă, disciplină. 3. orânduire, organizare; regim. 4. (mat.) relaţie de ~ = relaţie tranzitivă între elementele unei mulţimi. (< lat. ordo, -inis, it. ordine)
(Marele dicţionar de neologisme)

órdin s. n., pl. órdine
(Dicţionar ortografic al limbii române)

órdine s. f., g.-d. art. órdinii; pl. órdini
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ÓRDIN s. I. 1. v. dispoziţie. 2. v. comandă. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin călugăresc v. congregaţie; ordin monahal v. congregaţie.
(Dicţionar de sinonime)

ÓRDINE s. 1. organizare, orânduială, regulă, rânduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvârşită domnea acolo.) 2. v. rânduială. 3. succesiune. (O ~ descrescândă a elementelor şirului.) 4. ordine de zi = agendă. (Ce puncte figurează pe ~?) 5. organizare, rânduială, rost. (~ lumii nu se schimbă cu pamflete.) 6. v. disciplină.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Ordine ≠ debandadă, dezmăţ, dezordine, haos, neordine
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: or ord ordi ordin

Cuvinte se termină cu literele: ne ine dine rdine