ordonanță dex - definiţie, sinonime, conjugare
ORDONÁNŢĂ, ordonanţe, s.f. 1. Dispoziţie scrisă emisă de o autoritate administrativă, judecătorească etc., act care conţine această dispoziţie. ♢ Ofiţer de ordonanţă = ofiţer ataşat pe lângă marile comandamente, cu misiunea specială de a transmite ordinele. Ordonanţă de plată = dispoziţie, ordin de plată a unei sume. Ordonanţă prezidenţială (sau, ieşit din uz, preşedinţială) = măsură cu caracter urgent şi provizoriu pe care preşedintele unei instanţe judecătoreşti o poate ordona, în cazuri excepţionale, pentru evitarea unei pagube iminente şi ireparabile sau pentru înlăturarea piedicilor care s-ar ivi cu prilejul unei executări. ♦ (În trecut) Hotărâre, sentinţă judecătorească. ♦ (Înv.) Reţetă medicală. 2. (În vechea armată) Soldat ataşat pe lângă un ofiţer pentru servicii personale. 3. Aranjare, orânduire, organizare a elementelor unei opere de artă ale unei construcţii etc. – Din fr. ordonnance.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORDONANŢÁ, ordonanţez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanţe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORDONÁNŢ//Ă1 ~e f. Ordin scris al unei autorităţi administrative. /<fr. ordonnance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORDONÁNŢ//Ă2 ~e f. înv. Soldat aflat la dispoziţia unui ofiţer pentru servicii personale. /<fr. ordonnance
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

A ORDONANŢ//Á ~éz tranz. înv. (plăţi) A cere printr-o ordonanţă. /<fr. ordonnancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORDONANŢÁ vb. I. tr. A elibera un ordin de plată (a unei sume). [< fr. ordonnancer].
(Dicţionar de neologisme)

ORDONÁNŢĂ s.f. I. Ordin, dispoziţie scrisă care provine de la o autoritate. ♦ Ordonanţă de plată = dispoziţie de plată a unei sume. II. (În vechea armată) Soldat în serviciul personal al unui ofiţer. III. Modul cum sunt aranjate elementele unei compoziţii arhitecturale, cum sunt grupate diferite elemente ale unui tablou. [Cf. fr. ordonnance].
(Dicţionar de neologisme)

ORDONÁNŢĂ s. f. I. 1. dispoziţie scrisă care emană de la o autoritate (administrativă). o ~ de plată = dispoziţie de plată a unei sume. 2. act legislativ al unui guvern. 3. (jur.) hotărâre judecătorească dată în proceduri cu caracter urgent. II. (în vechea armată) soldat în serviciul personal al unui ofiţer. III. mod de dispunere a elementelor unei compoziţii arhitecturale, de grupare a diferitelor elemente ale unui tablou etc. (< fr. ordonnance)
(Marele dicţionar de neologisme)

ORDONANŢÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< fr. ordonnancer)
(Marele dicţionar de neologisme)

ordonánţă s. f., g.-d. art. ordonánţei; pl. ordonánţe
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ordonanţá vb., ind. prez. 1 ordonanţéz, 3 sg. şi pl. ordonanţéază
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORDONÁNŢĂ s. I. (înv.) pitac, publicaţie, ucaz, (germanism înv., în Transilv.) puţăr. (A emite o ~.) II. (MIL.) (prin Ban.) prăvădinar, (înv.) vistavoi. (Un ofiţer cu ~ sa.)
(Dicţionar de sinonime)

ORDONÁNŢĂ s. v. prescripţie, reţetă.
(Dicţionar de sinonime)

ORDONANŢÁ vb. (FIN.) (rar) a mandata. (A ~ plăţile curente.)
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: or ord ordo ordon ordona

Cuvinte se termină cu literele: ta nta anta nanta onanta