ORDONANŢÁ, ordonanţez, vb. I. Tranz. A dispune plata unei sume prin emiterea unei ordonanţe, a unui ordin de plată. – Din fr. ordonnancer.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORDONANŢÁRE, ordonanţări, s.f. Acţiunea de a ordonanţa şi rezultatul ei. – V. ordonanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ORDONANŢ//Á ~éz tranz. înv. (plăţi) A cere printr-o ordonanţă. /<fr. ordonnancer
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORDONANŢÁRE s.f. Acţiunea de a ordonanţa şi rezultatul ei. [< ordonanţa].
(Dicţionar de neologisme)
ORDONANŢÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< fr. ordonnancer)
(Marele dicţionar de neologisme)
ordonanţá vb., ind. prez. 1 ordonanţéz, 3 sg. şi pl. ordonanţéază
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ordonanţáre s. f., g.-d. art. ordonanţării; pl. ordonanţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORDONANŢÁ vb. (FIN.) (rar) a mandata. (A ~ plăţile curente.)
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORDONANŢÁRE, ordonanţări, s.f. Acţiunea de a ordonanţa şi rezultatul ei. – V. ordonanţa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORDONANŢÁRE s.f. Acţiunea de a ordonanţa şi rezultatul ei. [< ordonanţa].
(Dicţionar de neologisme)
ORDONANŢÁ vb. tr. a elibera un ordin de plată (a unei sume). (< fr. ordonnancer)
(Marele dicţionar de neologisme)
ordonanţá vb., ind. prez. 1 ordonanţéz, 3 sg. şi pl. ordonanţéază
(Dicţionar ortografic al limbii române)
ordonanţáre s. f., g.-d. art. ordonanţării; pl. ordonanţări
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORDONANŢÁ vb. (FIN.) (rar) a mandata. (A ~ plăţile curente.)
(Dicţionar de sinonime)