ordonator

ORDONATÓR, -OÁRE, ordonatori, -oare, s.m. şi f. Conducător al unei instituţii bugetare, centrală sau locală, care are dreptul să dispună de creditele bugetare aprobate prin planul de venituri şi de cheltuieli al instituţiei. – Din fr. ordonnateur.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORDONAT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. şi f. fin. Persoană care ordonă plata unor cheltuieli. ♢ ~ de credite conducător al unei instituţii care poate dispune de creditele bugetare ale acesteia. /<fr. ordonnateur
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORDONATÓR, -OÁRE s.m. şi f. Cel care are dreptul să dispună de fondurile bugetare aprobate prin planurile de cheltuieli ale unei instituţii. [< fr. ordonnateur].
(Dicţionar de neologisme)

ORDONATÓR, -OÁRE I. adj. care pune în ordine, organizează; care dă o imagine sistematică, sintetică. II. s. m. f. ~ de credite = cel care are dreptul de a dispune de creditele bugetare acordate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al unui stat, al unei instituţii. (< fr. ordonnateur)
(Marele dicţionar de neologisme)

ordonatór s. m., pl. ordonatóri
(Dicţionar ortografic al limbii române)

ordonatór adj. m., pl. ordonatóri; f. sg. şi pl. ordonatoáre
(Dicţionar ortografic al limbii române)