orfic

ÓRFIC, -Ă, orfici, -ce, adj., s.f. pl. 1. Adj. Privitor la Orfeu, care se referă la doctrine, mistere, concepţii filozofice atribuite acestuia. ♦ Poeme orfice – denumire dată textelor lirice şi filozofice greceşti atribuite poetului mitic Orfeu. 2. S.f. pl. Sărbători în cinstea lui Dionysos. – Din fr. orphique.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓRFI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care se atribuie poetului şi cântăreţului mitic Orfeu. Poeme ~ce. 2) Care ţine de creaţia lui Orfeu; propriu creaţiei lui Orfeu. /<fr. orphique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ÓRFIC, -Ă adj. Referitor la Orfeu. ♦ (Despre doctrine, mistere, mituri etc.) Care i se atribuise lui Orfeu. ♦ Poeme orfice = poeme antice greceşti cu conţinut mitologic, filozofic şi mistic, atribuite lui Orfeu. // s.f.pl. (Ant.) Sărbători în cinstea lui Dionysos. [< fr. orphique, cf. Orfeu – cântăreţ legendar la vechii greci].
(Dicţionar de neologisme)

ÓRFIC, -Ă I. adj. referitor la Orfeu, la doctrine, mistere, mituri etc. atribuite acestuia. o poeme ĕ = denumire dată textelor lirice şi filozofice greceşti atribuite poetului mitic Orfeu. II. s. f. pl. (ant.) sărbători în cinstea lui Dionysos. (< fr. orphique)
(Marele dicţionar de neologisme)

órfic adj. m., pl. órfici; f. sg. órfică, pl. órfice
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Órfice s. pr. f. pl.
(Dicţionar ortografic al limbii române)