ORGÁN1, organe, s.n.1. Parte din corpul unei fiinţe vii, care îndeplineşte una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii. ♦ Gură; p.ext. voce, glas. 2. Parte componentă a unui mecanism, a unei maşini, formată din una sau din mai multe piese, având o anumită funcţie. 3. Fig. Mijloc, instrument de acţiune, de comunicare etc.; p.ext. exponent, reprezentant; mijlocitor. ♦ (Urmat de determinări care indică felul sau apartenenţa) Ziar, revistă. 4. Grup de persoane care îndeplineşte o funcţie politică, socială, administrativă etc.; instituţie politică, socială, administrativă etc. reprezentată de aceste persoane. – Din ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORGÁN2, organe, s.n. (Înv.) 1. Harpă, liră. 2. Orgă. – Din sl. or(ŭ)ganŭ, ngr. órganon, lat.organum, it. organo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORGÁN1 ~e n. 1) Parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplineşte anumite funcţii. 2) Piesă sau ansamblu de piese dintr-un sistem tehnic. 3) Publicaţie periodică (ziar, revistă). ~ul Uniunii Scriitorilor. 4) mai ales la pl. Instituţie cu funcţii speciale într-un domeniu anumit al vieţii sociale. /<ngr. órganon, it. organo, lat. organum, fr. organe
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORGÁN2 ~e n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) In-strument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orgán (orgáne), s.n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parţial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s.f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s.n., din fr. organisme; organist, s.m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser şi anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizaţi(un)e, s.f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.
(Dicţionarul etimologic român)
ORGÁN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care îndeplineşte una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii. 2. Piesă componentă a unei maşini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de acţiune, de comunicare; (p. ext.) publicaţie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese în conducerea unei organizaţii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].
(Dicţionar de neologisme)
ORGÁN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplineşte funcţii vitale sau utile vieţii. 2. piesă componentă a unei maşini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de acţiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicaţie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizaţii politice sau administrative. o ~ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcţiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)
(Marele dicţionar de neologisme)
ORGAN2(O)- elem. „organ, organism”. (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)
(Marele dicţionar de neologisme)
orgán (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituţie, harpă) s. n., pl. orgáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORGÁN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicaţie. 4. (ANAT.) organ genital = sex; organ rudimentar = rudiment.
(Dicţionar de sinonime)
ORGÁN s. v. liră, orgă.
(Dicţionar de sinonime)
ORGÁNE s. pl. v. rechizite.
(Dicţionar de sinonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
ORGÁN2, organe, s.n. (Înv.) 1. Harpă, liră. 2. Orgă. – Din sl. or(ŭ)ganŭ, ngr. órganon, lat.organum, it. organo.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORGÁN2 ~e n. înv. 1) v. ORGĂ. 2) In-strument muzical constând dintr-o ramă triunghiulară, pe care sunt întinse coarde verticale, inegale ca lungime, care produc sunete, când sunt ciupite cu degetele; harpă. /<sl. oruganu, ngr. órganon, lat. organum
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
orgán (orgáne), s.n. – 1. Mădular, parte a corpului. – 2. Orgă. – 3. Harfă, lăută. – Mr. organ. Mgr. ὄργανός, parţial prin intermediul sl. oruganu (Murnu 40). Sec. XVI, înv. cu ultimul sens, în cel de al doilea substituit în general de orgă, s.f., din fr. orgue. – Der. organic, adj., din fr. organique; organism, s.n., din fr. organisme; organist, s.m., din fr. organiste; organiza (var. înv. organisi), vb. din fr. organiser şi anterior din ngr. ỏργανίζω (Gáldi 216); organizator (var. înv. organisitor), adj.; organizaţi(un)e, s.f., din fr. organisation; neorganizat, adj. (dezorganizat, fără organizare); dezorganiza, vb., din fr. désorganiser; reorganiza, vb. (a organiza din nou), din fr. reorganiser; anorganic (var. neorganic), adj., din fr. anorganique.
(Dicţionarul etimologic român)
ORGÁN s.n. 1. Parte a corpului, a unui organism care îndeplineşte una sau mai multe funcţii vitale sau utile vieţii. 2. Piesă componentă a unei maşini sau a unui mecanism. 3. (Fig.) Instrument, mijloc de acţiune, de comunicare; (p. ext.) publicaţie, ziar. 4. Grup de persoane numite sau alese în conducerea unei organizaţii politice sau administrative. [Cf. lat. organum, fr. organe, germ. Organ, rus. organ].
(Dicţionar de neologisme)
ORGÁN1 s. n. 1. parte a unui organism animal sau vegetal care îndeplineşte funcţii vitale sau utile vieţii. 2. piesă componentă a unei maşini, a unui mecanism. 3. (fig.) mijloc de acţiune, de comunicare etc.; (p. ext.) publicaţie, ziar. 4. grup de persoane numite, ori alese în conducerea unei organizaţii politice sau administrative. o ~ de stat = formă de organizare legală cu anumite puteri în exercitarea funcţiilor statului; ~ reprezentativ = organ de stat ales prin vot. (< lat. organum, gr. organon, fr. organe, germ. Organ, rus. organ)
(Marele dicţionar de neologisme)
ORGAN2(O)- elem. „organ, organism”. (< fr. organ/o/-, cf. lat. organum, gr. organon)
(Marele dicţionar de neologisme)
orgán (parte a corpului omenesc, a unui mecanism, instituţie, harpă) s. n., pl. orgáne
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORGÁN s. 1. organism. (~ constituit de stat.) 2. v. autoritate. 3. v. publicaţie. 4. (ANAT.) organ genital = sex; organ rudimentar = rudiment.
(Dicţionar de sinonime)
ORGÁN s. v. liră, orgă.
(Dicţionar de sinonime)
ORGÁNE s. pl. v. rechizite.
(Dicţionar de sinonime)