organică dex - definiţie, sinonime, conjugare

organică

[Sinonime]
ORGÁNIC, -Ă, organici, -ce, adj. 1. Care ţine de structura, de esenţa, de funcţiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism1, constituind un întreg diferenţiat şi în acelaşi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezultă din organizarea, din construcţia insăşi a unui lucru; esenţial, lăuntric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Şi adv.; despre relaţii, legături) Analog legăturii care uneşte părţile unui organism1; indisolubil. 3. (Despre substanţe, materii, etc.) Care este alcătuit din carbon şi hidrogen, uneori şi din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ♢ Chimie organică = ramură a chimiei care studiază hidrocarburile şi derivaţii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORGÁNI//C ~că (~ci, ~ce) 1) Care ţine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~că. 2) Care ţine de organizarea internă a unor ansambluri; care prezintă un întreg; unitar. Lege ~că. Unitate ~că. 3) Care rezultă din structura internă a unui lucru; esenţial; intrinsec. 4) (despre relaţii, legături) Care este asemănător relaţiilor interne dintre părţile componente ale unui organism; care este analog legăturii dintre părţile unui organism; indisolubil. Legătură ~că. 5) (despre substanţe, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale şi animale. ♢ Chimie ~că compartiment al chimiei care studiază hidrocarburile şi derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORGÁNIC, -Ă adj. 1. Care ţine de structura, de esenţa, de funcţiile unui organ sau ale unui organism. ♦ Unitar, inseparabil. ♦ (Fig.) Care se referă la constituţia, la structura unei lucrări, a unui tratat etc. 2. Care intră în compoziţia chimică a organismului vieţuitoarelor. ♦ Chimie organică = parte a chimiei care studiază compuşii carbonului cu hidrogenul şi derivaţii acestora. [Cf. fr. organique, lat. organicus].
(Dicţionar de neologisme)

ORGÁNIC, -Ă adj. 1. care ţine de structura, esenţa, funcţiile unui organ(ism); referitor la organe şi organisme. ♢ unitar, inseparabil. ♢ (fig.) care se referă la structura unei lucrări, a unui tratat. 2. care intră în compoziţia chimică a organismului vieţuitoarelor. o chimie ~ă = parte a chimiei care studiază compuşii carbonului cu hidrogenul şi derivaţii acestora. (< fr. organique, lat. organicus)
(Marele dicţionar de neologisme)

orgánic adj. m., pl. orgánici; f. sg. orgánică, pl. orgánice
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORGÁNIC adj. 1. v. inseparabil. 2. v. esenţial.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Organic ≠ anorganic, neorganic
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: or org orga organ organi

Cuvinte se termină cu literele: ca ica nica anica ganica