organizaţii dex - definiţie, sinonime, conjugare
ORGANIZÁT, -Ă, organizaţi, -te, adj. Care are o organizare, care se desfăşoară conform unui plan chibzuit. – V. organiza.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORGANIZÁŢIE, organizaţii, s.f. 1. Asociaţie de oameni cu concepţii sau preocupări comune, uniţi conform unui regulament sau unui statut, în vederea depunerii unei activităţi organizate. ♢ Organizaţie de bază = (ieşit din uz) unitate organizatorică fundamentală a Partidului Comunist Român şi a Uniunii Tineretului Comunist, care cuprindea cel puţin trei membri. 2. Mod de organizare, orânduire, aranjare; rânduială, alcătuire. – Din germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizaţiĩa.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORGANIZÁŢI//E ~i f. Grupare de oameni reuniţi pe baza unui regulament sau a unui statut în vederea desfăşurării unei activităţi în comun. ~ sindicală. [G.-D. organizaţiei; Sil. -ţi-e] /<germ. Organisation, fr. organisation
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE (O.N.U.; în engl.: United Nations Organization – U.N. sau U.N.O.), organizaţie internaţională guvernamentală cu sediul în United Nations Plaza din New York (S.U.A.), fondată, prin semnarea la 26 iun. 1945, a Cartei de la San Francisco de către 50 de state (intrată în vigoare la 24 oct. 1945). Constituie o organizaţie cu vocaţie universală, creată în scopul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale prin luarea de măsuri colective împotriva actelor de agresiune, dezvoltarea relaţiilor prieteneşti între naţiuni, promovarea cooperării internaţionale în domeniul economic, social, cultural şi umanitar. La 12 iun. 1941 este parafată la Londra „Declaraţia interaliată” în care semnatarii se angajau „să conlucreze cu celelalte naţiuni libere, atît în timp de război, cît şi în timp de pace”. A fost primul dintr-o serie de documente care au marcat procesul de formare a O.N.U. La 14 aug. 1941, preşedintele S.U.A. Franklin D. Roosevelt şi primul-ministru britanic Winston Churchill au căzut de acord asupra unor principii care urmau să favorizeze colaborarea internaţională în scopul menţinerii păcii şi securităţii. Documentul semnat la bordul navei „Prince of Walles”, este de atunci cunoscut sub denumirea de Carta Atlanticului. Numele organizaţiei a fost folosit prima dată, la sugestia preşedintelui F.D. Roosevelt, în „Declaraţia Naţiunilor Unite”, semnată, la Washington, la 1 ian. 1942, de către reprezentanţii a 26 de state care luptau contra Axei şi care şi-au proclamat sprijinul pentru Carta Atlanticului. Într-o declaraţie semnată la Conferinţa de la Moscova, la 30 oct. 1943, guvernele U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite şi Chinei au preconizat crearea unei organizaţii internaţionale, obiectiv reafirmat de conducătorii Statelor Unite, Marii Britanii şi U.R.S.S. la Conferinţa de la Teheran (1 dec. 1943). Primul proiect al O.N.U. a fost elaborat în cursul unei conferinţe ţinute la hotelul „Dumbarton Oaks” din Washington, În cursul unor serii de reuniuni (21 aug.-7 oct. 1944) cînd, reprezentaţii U.R.S.S., Marii Britanii, Statelor Unite şi Chinei s-au pus de acord asupra scopurilor, structurii şi funcţionării acestei organizaţii mondiale. La 11 febr. 1945, după reuniunea de la Ialta, Roosevelt, Churchill şi Stalin şi-au declarat voinţa de a pune bazele unei „organizaţii generale internaţionale pentru salvgardarea păcii şi securităţii”. La 25 apr. 1945 reprezentanţii a 50 de state s-au reunit la San Francisco în Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Organizaţiei internaţionale. Ei au elaborat cele 111 articole ale Cartei care a fost adoptată în unanimitate. Aceasta defineşte scopurile şi principiile Organizaţiei, structura, organele principale şi funcţiile acestora. A doua zi ei au semnat-o în auditoriul Teatrului Herbst din incinta Monumentului Vechilor Combatanţi. A intrat în vigoare după ce a fost ratificată de cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate şi a majorităţii celorlalţi semnatari (24 oct. 1945, naşterea O.N.U.). Prima Adunare Generală, unde sUnt reprezentate toate statele membre, se deschide la Central Hall din Westminter (10 ian. 1946). Consiliul de Securitate reunit pentru prima oară la Londra (17 ian. 1946) adoptă regulamentul său de ordine interioară. Adunarea Generală adoptă (24 ian. 1946) prima sa rezoluţie consacrată în principal utilizării paşnice a energiei atomice şi eliminării armelor atomice şi a celorlalte arme de distrugere în masă. La 1 febr. 1946 Trygve Lie (Norvegia) devine primul secretar general al O.N.U., iar pe 24 oct. 1947 Adunarea Generală proclamă oficial această zi drept „Ziua Naţiunilor Unite”. La 24 oct. 1949 se pune piatra de temelie a actualului sediu al O.N.U. din New York. În istoria sa de aproape şase decenii, din care cea mai mare parte s-a desfăşurat în condiţii nefavorabile determinate de confruntarea din anii războiului rece, O.N.U. a reuşit în mare măsură să răspundă speranţelor pe care omenirea le pusese în Organizaţie. Activitatea sa a cuprins domenii diverse, de la aplanarea conflictelor, interdicţia armelor de distrugere în masă şi neproliferarea armelor atomice la decolonizare, codificarea dreptului internaţional, mediul, drepturile omului etc. Astfel, în iun. 1948 este stabilit în Palestina organismul Naţiunilor Unite însărcinat cu supravegherea armistiţiului, prima misiune de observare a Naţiunilor Unite, iar emisarul O.N.U. Ralph Bunche obţine încetarea focului între noul stat creat, Israel, şi ţările arabe (7 ian. 1949). Adunarea Generală adoptă Declaraţia universală a omului (10 dec. 1948). În absenţa reprezentantului Uniunii Sovietice, Consiliul de Securitate decide să intervină de partea Coreii de Sud şi să respingă invazia Nordului. O convenţie de armistiţiu în Coreea este semnată (27 iul. 1953) de către Comandamentul O.N.U. şi Comandamentul China-Coreea de Nord. În 1954, Înaltul Comisariat O.N.U. pentru refugiaţi primeşte primul dintre cele două Premii Nobel pentru Pace pentru intervenţiile sale în favoarea refugiaţilor europeni. Adunarea Generală îşi ţine prima sa sesiune extraordinară de urgenţă (1 nov. 1956) pentru a face faţă crizei Canalului Suez şi creează (5 nov.) prima forţă de menţinere a păcii a O.N.U. – Forţa de Urgenţă a Naţiunilor Unite (F.U.N.U.). În sept. 1960, 17 noi state independente (dintre care 16 africane) intră în O.N.U. (cea mai numeroasă primire a unor noi state membre). La 18 sept. 1961 secretarul general Dag Hammarskjöld moare într-un accident de avion în Congo, în cursul unei misiuni O.N.U. Consiliul de Securitate adoptă un embargou voluntar asupra armamemtelor împotriva Africii de Sud (7 aug. 1963), iar mai apoi (5 mart. 1964) aprobă trimiterea unei forţe de menţinere a păcii în Cipru. Adunarea Generală retrage (27 oct. 1966) Africii de Sud mandatul prin care administra Africa de Sud-Vest (azi Namibia), iar la 16 dec. 1966 sunt impuse sancţiuni obligatorii împotriva Rhodesiei (azi Zimbabwe) de către Consiliul de Securitate. După „Războiul de 6 zile”, Consiliul de Securitate adoptă, la 22 nov. 1967, Rezoluţia 242, baza viitoarelor negocieri care vizează instaurarea păcii în Orientul Mijlociu. Adunarea Generală aprobă Tratatul de nonproliferare a armelor nucleare şi cere statelor membre să-l ratifice (12 iun. 1968). La 4 ian. 1969 intră în vigoare Convenţia internaţională asupra eliminării tuturor formelor de discriminare rasială. Adunarea Generală admite (25 oct. 1971) R.P. Chineză în O.N.U. În iun. 1972 are loc la Stockholm prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Mediu care creează Programul Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător (P.N.U.E.), cu sediul la Nairobi (Kenya). La 13 nov. 1974 Adunarea Generală recunoaşte Organizaţie pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) ca „singurul reprezentant legitim al poporului palestinian”. „Anul internaţional al femeii”, marcat de prima conferinţă O.N.U. asupra drepturilor femeilor, organizată la Ciudad de Mexico (iun.-iul. 1975) este urmat de adoptarea de către Adunarea Generală la 18 dec. 1979 a Convenţiei asupra eliminării oricăror forme de discriminare a femeilor, definind drepturile femeilor în domeniul politic, economic, social, cultural şi civil. Consiliul de Securitate adoptă un embargou obligatoriu asupra armamentelor împotriva Africii de Sud (4 nov. 1977), iar Adunarea Generală convoacă prima sa sesiune extraordinară consacrată dezarmării (mai-iun. 1978). Trei ani după declararea ultimului caz cunoscut, la 8 mai 1980, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.) proclamă oficial eradicarea variolei. La 25 nov. 1981 Adunarea Generală adoptă Declaraţia asupra eliminării oricăror forme de intoleranţă şi discriminare pe bază religioasă. La 10 dec. 1982 este semnată Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării de către 177 state şi două entităţi (cel mai mare număr de semnături puse pe un tratat în ziua votării). În dec. 1984 secretarul general Javier Pérez de Cuéllar creează Biroul de operaţii de urgenţă în Africa pentru coordonarea ajutoarelor organizate pentru combaterea foametei. Tot acum (10 dec. 1984) Adunarea Generală adoptă Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În iun. 1985, la Nairobi, are loc Conferinţa de încheiere a Deceniului Naţiunilor Unite pentru femei, care reuneşte mii de participanţi. În sept. 1987 eforturile desfăşurate de P.N.U.E. sunt încununate de semnarea Tratatului asupra protecţiei păturii de ozon, cunoscut sub numele de Protocolul de la Montréal, primul acord mondial de protecţie a mediului. În 1988 Operaţiunile O.N.U. de Menţinere a Păcii primesc Premiul Nobel pentru Pace (în acel moment erau în desfăşurare un număr de 7). În apr. 1989, Grupul de Asistenţă O.N.U. pentru perioada de tranziţie (G.A.N.U.P.T.) este trimis în Namibia pentru a supraveghea retragerea trupelor Africii de Sud şi pentru a furniza asistenţă în vederea alegerilor care au avut loc în nov. 1989 (Namibia devine independentă la 21 mart. 1990). La 31 mai 1991 este negociată o încetare a focului în Angola (unde războiul civil se desfăşura de 16 ani) supravegheată apoi de Misiunea de verificare a Naţiunilor Unite în Angola (U.N.A.V.E.M II). Guvernul din El Salvador şi Frontul de Eliberare Naţională (F.E.N.) semnează (31 dec. 1991), prin intermediul bunelor oficii ale secretarului general al O.N.U., un acord de încetare a focului şi un tratat de pace, după 12 ani de război. Consiliul de Securitate ţine prima reuniune din istoria sa (31 ian. 1992), la nivelul şefilor de stat şi de guvern. În iun. 1992 are loc la Rio de Janeiro (Brazilia) Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului, cu participarea a 104 şefi de stat şi guvern şi alţi conducători (Conferinţa, cea mai mare din istorie, adoptă „Acţiunea 21” – plan de acţiune pentru dezvoltarea durabilă). Secretarul general Boutros Boutros Ghali publică „Agenda pentru pace” (17 iun. 1992), plan de diplomaţie preventivă, de restabilire şi menţinere a păcii. La 27 apr. 1993 este declarată independenţa Eritreii, în urma unui referendum verificat de O.N.U. cu participarea a 99,5 la sută din electoratul înscris (Eritrea a fost pe urmă admisă ca membru al O.N.U. şi al Organizaţiei Unităţii Africane, azi Uniunea Africană). În mai 1993 alegerile din Cambodgea, supervizată de O.N.U., au drept consecinţă elaborarea unei noi Constituţii şi instalarea unui guvern democratic, marcînd încheierea conflictului ce dura de 15 ani. Are loc la Viena (iun. 1993) Conferinţa Mondială asupra drepturilor omului în timpul Anului Internaţional al populaţiilor autohtone (1993). La 6 mai 1994 secretarul general publică „Agenda pentru dezvoltare”, plan de acţiune al cărui scop este de a ameliora condiţia umană. Au loc alegeri în Africa de Sud (26-29 apr. 1994) sub supravegherea a 2.527 observatori ai Misiunii de Observare a Naţiunilor Unite în Africa de Sud (M.O.N.U.A.S.), care marchează sfârşitul regimului de apartheid. Consiliul de Securitate ridică embargoul asupra armelor şi altor restricţii impuse Africii de Sud (25 mai), iar la 23 iun. 1994 Africa de Sud îşi reia locul în Adunarea Generală, după 24 ani de absenţă. La 13 sept. 1994 Conferinţa Internaţională a O.N.U. asupra populaţiei şi dezvoltării, reunită la Cairo, adoptă un Program de acţiune. În oct. 1994 au loc în Mozambic primele alegeri multipartite (27-29 oct.) supravegheate de peste 2.300 observatori internaţionali. În acelaşi an, este adoptat un program de activitate, însoţit de manifestări care marchează a 50-a aniversare a O.N.U., cu tema „Noi, popoarele Naţiunilor Unite ... aliate pentru o lume mai bună”. Se reuneşte la Copenhaga (mart. 1995) Conferinţa mondială pentru dezvoltare socială, una dintre cele mai importante reuniuni a conducătorilor politici, pentru a reînnnoi angajamentul de a combate sărăcia, şomajul şi excluderea socială. La 26 iun. 1995 are loc la San Francisco (California) o conferinţă de celebrare a celei de a-50-a aniversări de la semnarea Cartei Naţiunilor Unite, urmată la 22-24 oct. 1995 de o reuniune specială cu participarea şefilor de stat şi guvern, la sediul O.N.U. din New York. La 10 sept. 1996 Adunarea Generală adoptă Tratatul pentru interzicerea completă a experienţelor nucleare (Acest tratat, a cărui adoptare semnifică o cotitură în istoria eforturilor în materie de dezarmare şi de neproliferare, este deschis semnării la 24 sept.). La 17 dec. 1996 Adunarea Generală alege pentru prima dată un reprezentant al ţărilor din Africa neagră (Kofi Annan, Ghana), pentru un mandat (1 ian. 1997-31 dec. 2001), reconfirmat la 29 ian. 2001. O.N.U. are 191 de membri (2003), printre care şi România (din 14 dec. 1955). Cea de-a XXII-a sesiune a Adunării Generale a ales drept preşedinte pe ministrul de Externe al României, Corneliu Mănescu (era pentru prima dată în istoria de până atunci a organizaţiei când un reprezentant al ţărilor socialiste era ales în această demnitate). Nu face parte din O.N.U. un singur stat suveran, Vaticanul (care are totuşi statutul de observator permanent). În anul 2002 au fost admişi ca membri Elveţia (în urma succesului referendumului din 3 mart. 2002) şi Timorul de Est (al 46-lea stat independent al Asiei). Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei (O.L.P.) are statutul de observator special. Principalele organe ale O.N.U. sunt: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Consiliul de Tutelă, Curtea Internaţională de Justiţie, Secretariatul. 1. Adunarea Generală este organul reprezentativ al O.N.U. alcătuit din reprezentanţii tuturor ţărilor membre (maximum 5 din fiecare ţară), învestit cu dreptul de a discuta orice problemă de competenţa organizaţiei. Rezoluţiile sale au caracter de recomandare pentru statele membre, precum şi pentru celelalte organe sau instituţii din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite. Se întruneşte în sesiuni ordinare anuale, dar şi în sesiuni extraordinare sau de urgenţă, atunci când este necesar. Acestea din urmă sunt convocate de către Secretarul General, la cererea Consiliului de Securitate sau a majorităţii membrilor organizaţiei. Ia hotărâri cu majoritatea simplă a membrilor prezenţi şi votanţi sau pentru problemele mai importante (admiterea de noi membri, recomandările pentru menţinerea păcii etc.) şi cu majoritate de două treimi în fiecare şedinţă plenară sau în Comisii. Adunarea Generală îşi stabileşte propriile reguli de procedură şi îşi alege un preşedinte la fiecare sesiune. II. Consiliul de Securitate este principalul organ în domeniul menţinerii păcii şi securităţii internaţionale. Cuprinde 15 membri, dintre care 5 permanenţi (R.P. China, Franţa, Marea Britanie, S.U.A. şi Federaţia Rusă, care ocupă locul fostei U.R.S.S.), ce pot exercita dreptul de veto, şi 10 nepermanenţi, aleşi de Adunarea Generală (câte 5 în fiecare an), de regulă pentru un mandat de doi ani (în 1962, pentru un an, 1976-1977, 1991-1992 şi 2004-2005. România a fost membru al Consiliului de Securitate), pe baza principiului repartiţiei geografice echitabile. Fiecare membru dispune de un vot. Pentru a se adopta deciziile este suficient un vot favorabil a 9 membri (inclusiv unanimitatea membrilor permanenţi). Rezoluţiile sale au un caracter obligatoriu. Poate fi convocat la cererea Secretarului general al O.N.U. sau a oricărui stat membru şi la lucrările sale poate participa, fără drept de vot, orice membru al organizaţiei. III. Consiliul Economic şi Social (C.E.S. sau E.C.O.S.O.C.) promovează cooperarea internaţională în domeniile economic şi social. Este alcătuit din 54 de membri, aleşi de Adunarea Generală pentru un mandat de 3 ani, pe baza principiului repartiţiei geografice echitabile (18 sunt aleşi în fiecare an). Rezoluţiile sale au caracter de recomandări. Se întruneşte anual, principala sa funcţie fiind de a stabili direcţiile de acţiune şi de a coordona agenţiile speciale ale O.N.U. Are comisii regionale şi pe domenii de activitate. Pentru prima dată România a fost aleasă membru al E.C.O.S.O.C. pentru anii 1965-1967. IV. Consiliul de Tutelă supraveghează administrarea teritoriilor aflate sub tutela O.N.U. Deoarece ultimul teritoriu aflat sub tutela O.N.U. (Rep. Palau) şi-a declarat independenţa (1 oct. 1994), iar altele s-au unificat cu statele vecine, C.T. şi-a suspendat oficial activitatea la 1 nov. 1994, urmând ca în viitor să fie convocat numai în cazul în care va apărea o situaţie deosebită. V. Curtea Internaţională de Justiţie (C.I.J.) este organul judiciar principal al organizaţiei, are sediul la Haga (Olanda) şi cuprinde 15 judecători independenţi, fiecare de altă naţionalitate, aleşi cu titlu personal (sau realeşi), pentru o perioadă de 9 ani, cu majoritate absolută, de către Adunarea Generală şi de către Consiliul de Securitate. Statul Curţii este parte integrantă a Cartei O.N.U. Curtea rezolvă numai litigiile dintre statele care recunosc jurisdicţia sa intr-o anumită categorie de dispute. VI. Secretariatul este principalul organ administrativ şi executiv al O.N.U. Este condus de Secretarul general, numit de Adunarea Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, pe o perioadă de 5 ani. Are sediul la New York (S.U.A.). Execută programele politice deliberate de celelalte organe ale O.N.U. şi are delicata funcţie de mediere. Au ocupat această funcţie: Trygve Lie – Norvegia (1946-1952), Dag Hammarskjöld – Suedia (1953-1961), U Thant – Birmania (1961-1971,) Kurt Waldheim – Austria (1972-1981), Javier Pérez de Cuéllar – Perú (1982-1991), Boutros Boutros GhaliEgipt (1992-1996), Kofi AnnanGhana (1997-2006) şi Ban Ki-Moon – Coreea de Sud (din 2007). În vederea desfăşurării activităţii în bune condiţiuni, Adunarea Generală, Consiliul de Securitate şi C.E.S. au înfiinţat numeroase organe subsidiare: Comisii Regionale O.N.U. Pe lângă O.N.U. funcţionează 5 comisii regionale, în calitate de centre regionale O.N.U.: – Comisia Economică pentru Europa (C.E.E.; în engl.: Economic Commission for Europe – E.C.E.); fondată în 1947; sediu: Geneva (Elveţia). Studiază problemele economice, tehnologice, şi de mediu şi face recomandări privind soluţionarea acestora. Membri: statele europene, precum şi Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan, Turkmenistan, Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Canada, Israel şi S.U.A. – Comisia Economică şi Socială pentru Asia şi Pacific (C.E.S.A.P.; în engl.: Economic and Social Commission for Asia and the Pacific – E.S.C.A.P.); fondată în 1947 sub denumirea de Comisia Economică pentru Asia şi Orientul Apropiat – E.C.A.F.E.; a adoptat actuala denumire în urma reorganizării din 1974; sediu: Bangkok (Thailanda). Reprezintă singurul forum interguvernamental pentru Asia şi Pacific. Acordă asistenţă tehnică, servicii de consultanţă pe lângă guverne, programe de cercetare, pregătire şi informare. Membri: statele din Asia şi Pacific, precum şi Franţa, Marea Britanie, Rusia şi S.U.A. – Comisia Economică pentru America Latină şi Caraibe (C.E.A.L.C.; în engl.: Economic Commission for Latin America and the Caraibbean – E.C.L.A.C.); fondată în 1948; sediu: Santiago de Chile (Chile). Comisia colaborează cu guvernele statelor membre în analizarea problemelor economice naţionale şi regionale şi acordă sprijin în elaborarea planurilor de dezvoltare. Coordonează programe de asistenţă tehnică, cercetare, informare, pregătire a cadrelor şi cooperare cu organizaţii naţionale, regionale şi internaţionale. Membri: statele din America de Sud şi zona Caraibelor, precum şi Canada, Franţa, Italia, Marea Britanie, Spania şi S.U.A. – Comisia Economică pentru Africa (C.E.A.; în engl.: Economic Commission for Africa – E.C.A.); fondată în 1958; sediu: Addis Abeba (Ethiopia). Activităţile sale au ca scop încurajarea dezvoltării economice şi sociale, creşterea cooperării dintre ţările membre şi dintre Africa şi alte părţi ale lumii. Membri: cele 53 de state africane. – Comisia Economică şi Socială pentru Asia de Sud-Vest (C.E.S.A.V.; în engl.: Economic and Social Commission for Western Asia – E.S.C.W.A.); fondată în 1974 sub denumirea de Biroul Economic şi Social al O.N.U. din Beirut; a adoptat actuala denumire în 1985; sediu: Beirut (Liban). Propune strategii şi măsuri menite să promoveze cooperarea în domeniul economic şi social. Membri: Arabia Saudită, Bahrain, Egipt, Emiratele Arabe Unite, Iordania, Iraq, Kuwait, Liban, Oman, Palestina, Qatar, Siria, Yemen. (Notă: Definiţia este preluată din Dicţionar enciclopedic vol. V O-Q, Editura Enciclopedică, 2004)
(Dicţionar enciclopedic)

ORGANIZÁŢIE s.f. 1. Asociaţie, instituţie socială care reuneşte oameni cu preocupări şi uneori cu concepţii comune, constituită pe baza unui regulament, a unui statut etc. în vederea depunerii unei activităţi organizate şi realizării unor scopuri comune. ♢ Organizaţie de bază = (ieşit din uz) unitate organizatorică fundamentală a Partidului Comunist Român sau a Uniunii Tineretului Comunist alcătuită din cel puţin trei membri. 2. Orânduire, organizare, ordine, rânduială. [Gen. -iei, var. organizaţiune s.f. / cf. fr. organisation, rus. organizaţiia, germ. Organisation].
(Dicţionar de neologisme)

ORGANIZÁŢIE s. f. asociaţie de oameni cu concepţii sau preocupări comune, pe baza unui regulament, a unui statut etc., în vederea depunerii unei activităţi organizate. o ~ internaţională (sau interstatală) = asociaţie cu caracter permanent, creată de state pe baza unui statut. (< germ. Organisation, fr. organisation, rus. organizaţiia)
(Marele dicţionar de neologisme)

organizáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. organizáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. organizáţiei; pl. organizáţii, art. organizáţiile (sil. -ţi-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORGANIZÁT adj., adv. 1. adj. v. aranjat. 2. adj. v. metodic. 3. adv. metodic, sistematic, (înv.) metodiceşte. (Procedează ~.)
(Dicţionar de sinonime)

ORGANIZÁŢIE s. v. structură.
(Dicţionar de sinonime)



Antonime:
Organizatdezorganizat
(Dicţionar de antonime)


Cuvinte care încep cu literele: or org orga organ organi

Cuvinte se termină cu literele: ii tii atii zatii izatii