orgoliu

ORGÓLIU, orgolii, s.n. Părere foarte bună, adesea exagerată şi nejustificată, despre sine însuşi, despre valoarea şi importanţa sa socială; îngâmfare, vanitate, suficienţă, trufie. – Din it. orgoglio. Cf. fr. o r g u e i l.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORGÓLI//U ~i n. Opinie foarte avantajoasă, de cele mai multe ori exagerată, asupra valorii sau importanţei personale, care depăşeşte aprecierile altora. [Sil. -liu] /<it. orgoglio
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORGÓLIU s.n. Mândrie, vanitate, trufie. [Pron. -liu, pl. -ii. / < it. orgoglio, cf. fr. orgueil].
(Dicţionar de neologisme)

ORGÓLIU s. n. mândrie exagerată; vanitate, trufie. (< it. orgoglio)
(Marele dicţionar de neologisme)

orgóliu s. n. [-liu pron. -liu], art. orgóliul; pl. orgólii, art. orgóliile (sil. -li-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)

---

Sinonime:
ORGÓLIU s. v. îngâmfare.
(Dicţionar de sinonime)