orie

ÓRIE, orii, s.f. Plasă de prins peşte, în formă de sac, folosită în apele curgătoare adânci, mânuită din luntre de doi oameni. – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ÓRI//E ~i f. Unealtă de pescuit în apele curgătoare adânci, constând dintr-o plasă în formă de sac. [G.-D. oriei] /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

órie (órii), s.f. – (Munt.) Plasă de pescuit. Origine incertă. Ar putea fi sb. oruhe „dispozitiv, instalaţie”. Relaţia propusă de Scriban, cu lat. horia „barcă” şi cu tc. oria „pătrat”, nu e posibilă.
(Dicţionarul etimologic român)

órie s. f. (sil. -ri-e), art. ória (sil. -ri-a), g.-d. art. óriei; pl. órii, art. óriile (sil. -ri-i-)
(Dicţionar ortografic al limbii române)