ORIENTÁ, orientez, vb. I. 1. Refl. A şti încotro să se îndrepte pentru a ajunge la destinaţie, a recunoaşte, a stabili direcţia, a găsi drumul; p. ext. a găsi calea cea mai bună de urmat într-o anumită împrejurare, atitudinea, soluţia cea mai potrivită, a acţiona adecvat. ♦ Tranz. A îndrepta pe cineva într-o anumită direcţie. 2. Tranz. A aşeza pe cineva sau ceva într-o anumită poziţie sau direcţie faţă de punctele cardinale. ♦ Fig. A îndruma, a îndrepta, a dirija. ♦ Refl. A se călăuzi după..., a se conduce. ♦ (Mat.) A da un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan în jurul unui punct. [Pr.: -ri-en-] – Din fr. orienter.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ORIENT//Á ~éz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (insta-laţii, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziţie faţă de un anumit reper (un punct cardinal, o direcţie, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
A SE ORIENT//Á mă ~éz intranz. 1) (de-spre fiinţe) A şti să determine locul aflării sau direcţiei mişcării (după anumite semne). ~ pe teren. ~ după soare. 2) fig. A găsi soluţia cea mai bună (într-o anumită împrejurare). 3) A avea în imediata apropiere, conformân-du-se; a se călăuzi; a se conduce. [Sil. -ri-en-] /<fr. orienter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. 2. tr. A aşeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].
(Dicţionar de neologisme)
ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♢ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. II. tr. a aşeza în raport cu punctele cardinale. ♢ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♢ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)
(Marele dicţionar de neologisme)
orientá vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientéz, 3 sg. şi pl. orienteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORIENTÁ vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta
(Dicţionar de antonime)
A orienta ≠ a deruta, a dezorienta
(Dicţionar de antonime)
(Dicţionarul explicativ al limbii române)
A ORIENT//Á ~éz tranz. 1) (persoane, colective etc.) A face să se orienteze. 2) (insta-laţii, aparate etc.) A aranja într-o anumită poziţie faţă de un anumit reper (un punct cardinal, o direcţie, un obiect). [Sil. ri-en-] /<fr. orienter
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)
ORIENTÁ vb. I. 1. refl. A afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♦ (Fig.) A descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. 2. tr. A aşeza (ceva) în raport cu punctele cardinale. ♦ A îndrepta, a îndruma; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♦ (Mat.) A da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens în plan în jurul unui punct. [Pron. -ri-en-. / < fr. orienter, it. orientare].
(Dicţionar de neologisme)
ORIENTÁ vb. I. refl. a afla poziţia punctelor cardinale în raport cu locul unde se află; a şti încotro să se îndrepte. ♢ (fig.) a descoperi felul de a proceda într-o situaţie, a găsi soluţia unei probleme. II. tr. a aşeza în raport cu punctele cardinale. ♢ a îndrepta; (mar.) a îndrepta velatura astfel încât să prindă vântul. ♢ (mat.) a da o orientare, un sens unei drepte; a alege un sens de rotaţie în plan, în jurul unui punct. (< fr. orienter)
(Marele dicţionar de neologisme)
orientá vb. (sil. -ri-en-), ind. prez. 1 sg. orientéz, 3 sg. şi pl. orienteáză
(Dicţionar ortografic al limbii române)
Sinonime:
ORIENTÁ vb. 1. v. apuca. 2. v. călăuzi. 3. v. îndruma. 4. v. dirija.
(Dicţionar de sinonime)
Antonime:
A (se) orienta ≠ a (se) dezorienta
(Dicţionar de antonime)
A orienta ≠ a deruta, a dezorienta
(Dicţionar de antonime)