ortogonal dex - definiţie, sinonime, conjugare

ortogonal

ORTOGONÁL, -Ă, ortogonali, -e, adj. (Despre figuri geometrice) Care formează unghiuri drepte. ♢ Proiecţie ortogonală = proiecţie obţinută prin trasarea unei perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecţie. ♦ (Despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecţie să fie perpendiculare. ♦ (Despre suprafeţe) Care se întretaie astfel încât planurile lor tangente în orice punct al curbei de intersecţie să fie perpendiculare. – Din fr. orthogonal.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORTOGONÁL ~ă (~i, ~e) (despre planuri, drepte etc.) Care, la intersecţie, formează un unghi drept. ♢ Proiecţie ~ă proiecţie a unei figuri obţinută prin coborârea de perpendiculare pe o suprafaţă. /<fr. orthogonal
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ORTOGONÁL, -Ă adj. Care formează unghiuri drepte. ♦ Proiecţie ortogonală = proiecţie obţinută prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecţie; proiecţie ortografică. ♦ (Despre suprafeţe, despre curbe) Care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecţie să fie perpendiculare. [< fr. orthogonal, cf. gr. orthos – drept, gonia – unghi].
(Dicţionar de neologisme)

ORTOGONÁL, -Ă adj. care formează unghiuri drepte. o proiecţie ~ă = proiecţie prin ducerea de perpendiculare de la fiecare punct de proiectat pe planul de proiecţie. ♢ (despre curbe, suprafeţe) care se întretaie astfel încât tangentele lor în punctul de intersecţie să fie perpendiculare; (despre funcţii) cu produs scalar nul. (< fr. orthogonal)
(Marele dicţionar de neologisme)

ortogonál adj. m., pl. ortogonáli; f. sg. ortogonálă, pl. ortogonále
(Dicţionar ortografic al limbii române)


Cuvinte care încep cu literele: or ort orto ortog ortogo

Cuvinte se termină cu literele: al nal onal gonal ogonal