ortoman dex - definiţie, sinonime, conjugare

ortoman

[Sinonime]
ORTOMÁN, -Ă, ortomani, -e, adj. (Mai ales în poezia pop.; adesea substantivat) 1. (Despre ciobani) Bogat (în turme). 2. (Despre haiduci) Chipeş, viteaz, mândru; ortomănos. 3. (Despre cai) Care aleargă bine; sprinten, focos. [Var.: iortomán, -ă, iortománi, -e adj.] – Et. nec.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

ORTOMÁN ~ă (~i, ~e) înv. 1) (despre ciobani) Care posedă multe oi; cu multe turme de oi. 3) şi substantival Care se impune prin aspectul exterior; cu aspect plăcut; prezentabil; arătos; impozant. 3) (despre cai) Care aleargă foarte repede; iute de picior. /Orig. nec.
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

ortomán (ortománă), adj. – 1. Bogat, de seamă, opulent. – 2. Viteaz, puternic. – Var. iortoman, hartoman. Origine necunoscută, dar probabil, expresivă, după cum o arată suf. -man, cf. gogoman, hoţoman etc. Ar putea fi doar var. lui lotroman „hoţ”, caz în care ar avea semantismul lui hoţ „viclean, şiret”. Ideea sau, în cazul lui, provenienţa primei părţi a cuvîntului nu a fost descoperită pînă acum. Totuşi ipotezele abundă: cuvînt dacic (Hasdeu, Col. lui Traian, 1873, 85) sau din zend. arethamant „drept” (Hasdeu, Istoria critică, I, 2, p. 261); din ort „ban” (Cihac, II, 230); din cuman. yurt „proprietate” (Şeineanu, I, 227; Loewe 75); din tc. yortman „a fugi” (Tiktin; Densusianu, GS, VI, 313-18); din otoman încrucişat cu ort (Philippide, II, 726); din lat. libertus, prin intermediul unei forme *iertoman (Giuglea, Dacor., V, 542-47). Nu are circulaţie, apare numai în poezii populare.
(Dicţionarul etimologic român)

ortomán adj. m., pl. ortománi; f. sg. ortománă, pl. ortománe
(Dicţionar ortografic al limbii române)



Sinonime:
ORTOMÁN adj. v. focos, iute, sprinten.
(Dicţionar de sinonime)


Cuvinte care încep cu literele: or ort orto ortom ortoma

Cuvinte se termină cu literele: an man oman toman rtoman